Home În Lume Colin Powell se va intalni cu palestinienii

Colin Powell se va intalni cu palestinienii

DISTRIBUIŢI

Secretarul de stat american Colin Powell a anuntat, duminica dimineata, la New Delhi, ca se va intalni cu o delegatie palestiniana la inceputul lunii august, la Washington, pentru a discuta despre reformele in domeniul securitatii, relateaza AFP.

In timpul unei conferinte de presa, Powell a declarat ca aceasta intalnire va avea loc la 4 august, dupa ce se va intoarce din turneul diplomatic intreprins in opt tari asiatice. In prezent, secretarul de stat american incearca sa detensioneze situatia dintre India si Pakistan.

Colin Powell a declarat ca va discuta cu palestinienii probleme legate de -schimbarile in domeniul securitatii-.

-Am intalnit o delegatie israeliana saptamana trecuta. Totul decurge conform planului pe care presedintele Bush l-a elaborat pentru reformarea comunitatii palestiniene-, a adaugat el.

Powell a precizat ca numele membrilor delegatiei palestiniene vor fi anuntate mai tarziu, afirmand ca spera ca acestia sa fie competenti pentru a negocia in numele poporului palestinian si sa aiba autoritatea de a pune in aplicare deciziile care vor fi luate.

Palestinienii vor relua in cursul acestei saptamani si dialogul cu israelienii. Ministrul palestinian al finantelor, Salam Fayad, si omologul sau israelian, Silvan Shalom, se intalnesc azi, acesta fiind primul contact bilateral la nivel inalt dupa raidul aerian efectuat lunea trecuta la Gaza de armata israeliana si soldat cu 17 morti, a anuntat un responsabil palestinian, care a tinut sa-si pastreze anonimatul, citat de AFP.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.