In timp ce presedintele George W. Bush tocmai a fost recompensat, al doilea an consecutiv, pentru -prostia declaratiilor- sale, secretarul de stat american Condoleezza Rice a reusit sa -intreaca- alte 99 de personalitati feminine din intreaga lume, ocupand primul loc in topul -Forbes- al celor mai influente reprezentante ale sexului frumos. Anul trecut, Condi a fost pe primul loc inca dinainte de a primi confirmarea oficiala, candidand din postul de consilier pentru securitate nationala al presedintelui George W. Bush. Printre -disparitiile- spectaculoase, -Forbes- remarca numele fostului presedinte al Indoneziei, Megawati Sukarnoputri, si a fostului presedinte executiv al Hewlett Packard, Carly Fiorina. Liderul Congresului National Indian, Sonia Gandhi (57 de ani), castigatoarea locului trei de anul trecut, nu a mai fost nici ea nominalizata in top. Politica SUA mai este reprezentata de actuala Prima Doamna, Laura Bush, care se afla pe pozitia 46, mult in urma predecesoarei sale de la Casa Alba, Hillary Clinton, detinatoarea -numarului- 26. Moderatoarea de televiziune Oprah Winfrey a avut o evolutie fulminanta, urcand de pe locul 62 pe noua. De altfel, din primele 10 locuri, sapte sunt ocupate de reprezentante ale Americii.
Anul acesta, spre deosebire de clasamentul din 2004, asiaticele nu au mai ocupat pozitii fruntase, desi pe locul doi se afla, la fel ca anul trecut, vicepremierul chinez Wu Yi (foto sus), membru al Partidului Comunist inca din 1962. S-a facut remarcata in ultima perioada prin pozitia intransigenta adoptata in timpul conflictului cu Organizatia Mondiala a Comertului, in urma caruia exporturile textilelor chinezesti au fost limitatate.
Marea supriza a clasamentului este premierul Ucrainei, Iulia Timosenko (foto mijloc), care a intrat in top si a urcat direct pe locul trei. In varsta de 44 de ani, a fost unul dintre liderii faimoasei -Revolutii Portocalii-, iar dupa ce a fost numita premier a luat o serie de masuri controversate, in special legate de revizuirea privatizarilor anterioare. Este cunoscuta pentru gusturile rafinate in materie de moda, aparand pe coperta editiei ucrainene a revistei -Elle-.
Pe locul patru a ramas presedintele Filipinelor, Gloria Macapagal Arroyo (foto jos), care este insa -in pericol- de a iesi de tot din topul -Forbes-, din cauza scandalurilor in care este implicata. In varsta de 58 de ani, Arroyo trebuie sa se confrunte acum cu o motiune de cenzura depusa de partidele din opozitie, nemultumite de problemele economice si de coruptie cu care se confrunta insula. Conducerea din Filipine este slabita de insurgenta musulmana si de desemnarea tarii ca a doua cea mai corupta din lume. Gloria Arroyo, fosta colega de facultate cu Bill Clinton, la Georgetown University, mai este anchetata in urma unui scandal legat de fraudarea alegerilor de anul trecut.
Pe locul cinci s-a clasat Margaret Whitman, directorul executiv al site-ului de Internet eBay, urmata de Anne Mulcahy, director executiv la XEROX.
Marea Britanie este reprezentata prima de autoarea romanelor din seria -Harry Potter-, J.D. Rowling, care a urcat de pe locul 85 pe 40. A doua britanica prezenta in topul -Forbes- este sotia premierului Tony Blair, Cherie, care ocupa locul 62, urmata la ceva distanta de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, care este pe pozitia a 75-a.
Topul -Forbes- cuprinde cele mai puternice si influente 100 de femei din lume si este realizat in functie de influenta politica si economica si de aparitiile in mass-media. Clasamentul a mai tinut cont de prezenta pe scena internationala, de CV – un premier va primi mai multe puncte decat un senator -, dar si de contributia la PIB-ul tarii de origine. Acesta ar putea fi motivul pentru care jumatate din clasament este ocupat de femei de afaceri, in principal din SUA.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















