Presedintele Statelor Unite, George W. Bush, a anuntat ca l-a nominalizat pe Robert Zoellick (foto), actualul reprezentant american pentru comert, in functia de adjunct al secretarului de stat, acesta urmand sa fie cel mai apropiat consilier al Condoleezzei Rice, atunci cand ea va deveni seful diplomatiei americane. -Condoleezza Rice si Bob Zoellick vor forma una dintre cele mai puternice si competente echipe in domeniul politicii internationale din intreaga istorie a tarii noastre-, a subliniat Bush. Decizia lui Bush a provocat demisia lui John Bolton, subsecretar de stat pentru controlul armelor, favorit al vicepresedintelui Dick Cheney. Alegerea lui Zoellick, in varsta de 51 de ani, colaborator al fostului secretar de stat James Baker, este considerata ca o urmare a liniei politicii externe dure, care va fi adoptata de noua administratie de la Washington. In mediile diplomatice, el este considerat un pragmatic si are o reputatie solida in special in Europa, una dintre prioritatile politicii externe americane. Pe de alta parte, tot la Washington s-a anuntat ca adjunctul secretarului american al apararii, Paul Wolfowitz, este de asteptat sa-si mentina aceasta functie in a doua administratie a lui George W. Bush. Personalitate foarte controversata, Wolfowitz este considerat un alt adept al unei linii politice mai dure. Impreuna cu ceilalti neoconservatori favorabili conceptului de -razboi preventiv-, el a planificat invazia Irakului, in martie 2003, apreciind ca aceasta ofera oportunitatea instaurarii democratiei in aceasta tara si chiar a transformarii Orientului Mijlociu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















