Home În Lume Conferință dedicată bunăstării câinilor și pisicilor din UE

Conferință dedicată bunăstării câinilor și pisicilor din UE

DISTRIBUIŢI

Comisia Europeană va organiza, luni, la Bruxelles, o conferință dedicată bunăstării câinilor și pisicilor din Uniunea Europeană, în urma căreia va fi lansat un studiu privind acțiunile necesare în vederea îmbunătățirii condițiilor pentru animalele de companie, se arată într-un comunicat al CE.
Conferința, organizată de Comisia Europeană în colaborare cu Președinția lituaniană a UE, va reuni oficiali europeni, autorități guvernamentale, reprezentanți ai organizațiilor non-guvernamentale, precum și persoane care au un interes personal sau profesional în ceea ce privește bunăstarea animalelor de companie.
Evenimentul este "o oportunitate pentru a discuta pentru prima dată la nivel pan-european chestiuni legate de bunăstarea câinilor și pisicilor", se arată în comunicatul Comisiei Europene.
Printre cei care vor lua cuvântul se numără Tonio Borg, comisarul european pentru sănătate, și prințul Laurent, fratele regelui Philippe al belgienilor, un fervent susținător al drepturilor animalelor.
Potrivit estimărilor, pe teritoriul Uniunii Europene trăiesc peste 100 de milioane de câini și pisici. Estimarea se referă doar la animalele de companie, nu și la cei care trăiesc pe străzi.
Comisia Europeană consideră că dezvoltarea comerțului cu animale de companie a adus cu sine o serie de probleme precum selecția genetică, mutilare și alte tratamente inumane.
În prezent, nu există o legislație europeană unitară privind tratamentul aplicat animalelor de companie.
Conferința organizată luni la Bruxelles va reprezenta și o platformă pentru lansarea unui studiu referitor la bunăstarea câinilor și pisicilor. Pe baza acestui studiu și a concluziilor conferinței, Comisia Europeană va iniția măsurile necesare în vederea îmbunătățirii condițiilor de viață pentru animalele de companie.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.