
Un consilier local membru al formaţiunii Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP) a declarat că românii sunt nişte „paraziţi”, denunţând, în altă ordine de idei, şi orientarea sexuală a lui Elton John, pe care l-a numit „pervers”.
Dave Small, care tocmai a fost ales conslier local în Redditch (regiunea britanică Worcestershire), riscă să fie exclus din UKIP după ce a descris homosexualii drept „perverşi” şi imigranţii o „pleavă care adună bani”, scrie The Independent.
Într-o serie de comentarii postate pe Facebook, Small a declarat că „imigranţii musulmani” au adus tuberculoza în Marea Britanie.
Într-o postare intitulată „Musulmanii şi ameninţarea pe care o reprezintă pentru modul nostru de viaţă”, Small a afirmat că imigranţii din Mali şi România sunt nişte „paraziţi”.
„Ţara noastră, care era măreaţă pe vremuri, a devenit coşul de gunoi al tuturor oamenilor care vin aici pentru a primi bani”, a comentat Small.
Referindu-se la cântăreţul Elton John, Dave Small l-a numit „pervers”, spunând că astfel de oameni nu ar trebui să aibă dreptul să se căsătorească.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















