Consulul Republicii Moldova la Moscova a declarat că în cadrul unei emisiuni de radio la postul „Ecoul Moscovei” că nu vede nicio diferență între limba română și moldovenească. „În general, nu există nicio diferență între româna și moldovenească. Pot spune că vorbesc limba română. Dar limba moldovenească este aceeași limbă română, doar că în Republica Moldova ea se numește limbă moldovenească,” a subliniat diplomatul. El a mai spus că nu înțelege de ce unii ruși din Republica Moldova nu pot să învețe limba română, în timp ce toții cetățenii Republicii Moldova cunosc limba rusă. „De fapt, la etapa actuală, aproape toți cetățenii Republicii Moldova cunosc limba rusă, spre deosebire de mulți dintre cetățeni vorbitori de limbă rusă, care nu cunosc limba moldovenească (alias limba româna). Mi se pare foarte ciudat. Rușii, care pleacă în străinătate, și se află acolo timp de șase luni, fie cu permis de ședere permanentă, fie temporară, în curând se adaptează acolo și învață italiana, spaniola, sau engleza. Mă întreb, de ce ei nu doresc să învețe limba moldovenească”, a mai spus Anatol Patrașcu.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















