Coreea de Nord a anunțat sâmbătă că este în „stare de război“ cu Coreea de Sud și că va negocia orice problemă intercoreeană pe baza acesteia, relatează AFP.
„Începând de acum, relațiile intercoreene sunt în stare de război și toate problemele între cele două state coreene vor fi tratate conform unui protocol adaptat războiului“, a declarat Coreea de Nord într-un comunicat comun atribut tuturor corpurilor guvernamentale și instituțiilor. „Situația de durată conform căreia peninsula coreeană nu este nici în război, nici în stare de pace s-a încheiat“, indică comunicatul difuzat de agenția de presă oficială nord-coreeană Korean Central News Agency (KCNA). Cele două state coreene sunt în prezent, tehnic, încă în război deoarece războiul Coreei din 1950-53 s-a terminat cu un armistițiu și nu cu un tratat de pace. Coreea de Nord a anunțat luna aceasta că anulează armistițiul și celelalte tratate bilaterale de pace semnate cu Seul pentru a protesta față de exercițiile militare comune ale Coreei de Sud cu Statele Unite.
Anularea armistițiului deschide teoretic calea unei reluări a ostilităților, însă conform observatorilor, nu este prima dată când Coreea de Nord anunță sfârșitul armistițiului.
Armistițiul a fost aprobat de adunarea generală a Națiunilor Unite și prin urmare ONU și Coreea de Sud respins retragerea unilaterală a acestui acord de către Coreea de Nord.
Comunicatul de sâmbătă avertizează de asemenea că orice provocare militară în apropierea frontierelor terestre sau maritime între Nord și Sud va fi urmată de „un conflict la scară largă și un război nuclear“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















