Home În Lume Cosmar terorist in varianta filipineza

Cosmar terorist in varianta filipineza

DISTRIBUIŢI

Cel putin 10 persoane au fost ucise, ieri, dupa ce trei bombe au explodat, in orasul General Santos, din sudul Filipinelor, a anuntat Politia, citata de AFP.

Deflagratia primei instalatii explozive, in fata unui magazin din centrul orasului General Santos, s-a soldat cu moartea a 10 persoane si ranirea altora, a precizat seful Politiei regionale, Bartolome Baluyot.

Cateva minute mai tarziu, alte doua bombe au explodat pe un pod din oras si, respectiv, intr-o statie de autobuz, a adaugat Politia, care nu a fost in masura sa prezinte un bilant al acestor incidente.

Prima bomba a fost ascunsa intr-un vehicul cu trei roti, parcat in fata magazinului, potrivit lui Baluyot, care a adaugat ca victimele sunt, in principal, vanzatori ambulanti sau trecatori.

Cu cateva ore inainte de producerea acestei explozii, un mesaj transmis de pe un telefon mobil a anuntat ca in orasul General Santos vor fi detonate 18 bombe. Conform sefului Politiei, acest atentat a fost comis de o grupare putin cunoscuta, numita -Armata federala a poporului indigen-.

-Am primit informatii si amenintari cu atentate din partea unui grup care se proclama Armata federala-, a afirmat seful Politiei. Aceasta organizatie, care declara ca intentioneaza sa obtina crearea unui stat federal al triburilor, a revendicat plasarea bombelor gasite la Manilla sau in alte orase ale arhipelagului, in ultimele saptamani.

Bombele nu erau amorsate, dar o persoana care s-a prezentat drept purtatorul de cuvant al grupului a afirmat, pentru un post de radio, ca urmatoarea bomba va exploda.

La General Santos, Politia a amplasat baraje si a trimis in patrulare echipe cu caini specializati in detectarea de explozivi.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.