Secretarul de stat american, Condoleezza Rice, a inceput de ieri un alt turneu international. Nu se cunosc foarte multe detalii despre acest voiaj, despre care se spune ca prevede escale in Afganistan si Irak. Totul este insa relativ, din surse neoficiale. Un singur lucru este cert – ultima oprire este Moscova. Iar daca este sa dam crezare analistilor, de rezultatul discutiilor din capitala rusa vor depinde nu atat relatiile stricte dintre Casa Alba si Kremlin, dar chiar viitoarea configuratie a politicii mondiale.
In ajunul plecarii, seful diplomatiei de la Washington si-a convocat colaboratorii si consilierii, pentru o punere definitiva la punct a tuturor detaliilor viitoarelor tratative. De fapt, negocieri la sange. Nu va fi o intrevedere ordinara dintre doi ministri de externe. Joi, la Moscova, Rice va clarifica si redacta versiunea finala a pozitiei sefului sau, presedintele George Bush. Cu aceasta pozitie se va prezenta Bush la confruntarea cu omologul sau rus, Vladimir Putin. Si de abilitatea cu care Rice va reusi sa apropie pozitiile celor doua state va depinde nu rezultatul summitului G8 de la Sankt-Petersburg, ci -evolutia ulterioara a intregii politici a lumii-, potrivit expertilor occidentali in domeniu.
-Sunt cu tine!-
Vremurile batailor pe umar, a -privirilor in adancul sufletului- s-au dus. Spre finalul mandatelor lor, presedintii SUA si Rusiei au pe cap mai multe probleme decat atunci cand, dupa 11 septembrie, Putin l-a sunat pe Bush, spunandu-i: -Sunt cu tine, prietene!-, estima presa occidentala. De atunci, America a trebuit sa scoata acest -sunt cu tine- cu forcepsul de la Rusia si numai prin negocieri. De atunci, Rusia si-a intarit pozitiile acolo unde SUA au pierdut din influenta lor. De atunci, Moscova a deveni jucator serios pe cele mai problematice platforme politice nu doar pentru America, dar pentru intreaga lume. De atunci, Kremlinul s-a instalat pe alternativul camp geopolitic al Organizatiei de cooperare de la Shanghai, iar in interiorul tarii a preluat sub control aproape tot ce este legat de petrol si de gaze naturale. De atunci, punctau comentatorii agentiilor de presa, Rusia a invatat sa foloseasca aceste parghii intr-atat, incat Occidentul este frecvent nevoit sa cantareasca ce e mai bine: sa-si accentueze atentia asupra -autoritarismului bland- al lui Putin sau sa obtina pentru companiile lui accesul la ravnitele zacaminte de resurse energetice de la Stokman.
Doua variante
Condoleezza Rice vine la Moscova pentru a lua temperatura apropiatului summit de pe malurile Nevei. Marea doamna a diplomatiei americane are in bagaj un set de parametri, dupa care va efectua aceste masuratori. Cel mai important -pachet-: dosarul iranian si accesul firmelor americane la piata rusa, cu precadere la cea energetica. Cum se va rezolva aceasta ecuatie cu foarte multe cunoscute si necunoscute, chiar nimeni nu stie. Nici chiar principalii protagonisti ai discutiilor. Oricum, variante sunt putine: reuniunea de la Petersburg poate deveni fie o placuta intrevedere intre aliatii care vor manifesta doar o usoara ingrijorare legata de starea casei gazdei lor. Ceva de genul: nu curge, oare, robinetul la baie? Nu? Excelent! Dar copiii, nu sunt cam palizi? Asta ar fi o versiune. Alta – o neplacuta discutie, in cadrul careia oaspetii critica in gura mare deficientele casei in care au fost cazati si neatentia gazdei pentru sanatatea copiilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















