Home În Lume Dosarele la control!

Dosarele la control!

DISTRIBUIŢI

Principalul partid de opozitie din Ungaria, FIDESZ, va inainta in curand parlamentului o propunere de modificare a Constitutiei, potrivit careia, celor care au fost informatori ai securitatii in perioada regimului comunist li se va interzice sa mai faca parte din administratia de stat.


La drept vorbind, socialistii aflati la guvernare au fost cei dintai care au adus vorba despre o modificare a legii fundamentale, cu referirere la fostii agenti. Iar presedintele parlamentului ungar, Szili Katalin (foto), a atras atentia ca in acest caz nu poate fi vorba despre o intrecere contracronometru si ca cel mai important aspect este continutul prevederii respective, si nu rapiditatea cu care este ea finalizata. Si adevarul este ca pentru revizuirea Constitutiei este necesar votul a doua treimi din membrii legislativului, ceea ce inseamna ca socialistii si membrii FIDESZ trebuie sa cada, mai devreme sau mai tarziu, la pace, deoarece nici una din aceste formatiuni nu are parlamentari suficienti pentru a-si asigura o majoritate calificata. Un alt reprezentant al formatiunii de stanga, Burany Sandor, a precizat ca partidul de guvernamant nu doreste ca modificarea legii fundamentale sa devina instrument pentru rafuieli intre membrii clasei politice si ca, poate, fostii informatori nu trebuie obligati sa renunte la functiile publice, deoarece, o data ce dosarele vor fi date publicitatii, cei vinovati vor demisiona singuri, sub presiunea opiniei publice. Se pare ca initiativa FIDESZ a reusit sa omogenizeze si punctele de vedere ale celor doua partide din cadrul Cabinetului budapestan. Daca pana acum partenerii de guvernare ai socialistilor, liberalii democrati, considerau ca nu este necesara o revizuire a Constitutiei, acum liderul acestei formatiuni, Kuncze Gabor, a precizat ca accepta o astfel de modificare, considerand ca este utila aflarea adevarului despre fostii informatori.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.