Fostul premier portughez Jose Manuel Durao Barroso a primit, ieri, aprobarea deputatilor in vederea preluarii presedintiei Comisiei Europene (CE), potrivit declaratiei proaspatului lider al Parlamentului European, Josep Borrell. Investitura lui Barroso a fost posibila in urma celor 413 voturi favorabile, din totalul de 711 participanti la scrutin. Un numar de 251 de parlamentari au votat impotriva, iar 44 au depus in urne buletine declarate nule. Barroso il va succeda, incepand cu data de 1 noiembrie, pe italianul Romano Prodi, in fruntea CE.
-Va felicit pentru noua functie-, a afirmat conducatorul legislativului european, socialistul spaniol Borrell. Cu un chip radiind de bucurie, Barroso si-a sustinut discursul in limba materna, declarandu-se -mandru de a fi portughez- si -foarte onorat de confirmarea numirii sale de catre parlament-. Promitand ca se va stradui sa construiasca o Europa a ideilor de prosperitate, solidaritate si securitate, noul lider al CE a mai adaugat ca va -munci alaturi de fiecare dintre reprezentantii europeni- si ca va incerca sa formeze punti de comunicare cu toti cei care au votat impotriva sa.
In ajunul investirii, grupul parlamentar socialist a declarat ca va vota in unanimitate impotriva lui Barroso, datorita inclinatiilor liberale ale acestuia. Oricum, situatia nu este prea roz pentru noul sef al comisiei, dat fiind ca, prin declaratia pe care a facut-o in fata parlamentarilor, cu o zi inainte de a fi votat, Barroso se opune infiintarii mult controversatei functii de -supercomisar-. De aici s-ar putea declansa un conflict cu marile puteri, Franta si Germania, care insista pe aceasta tema, vizand, in mod special, puterea economica a Uniunii. -Nu doresc sa am un supercomisar, ci 24-, a precizat Barroso. -Cred ca principiul colegialitatii este esential, iar comisia are nevoie de mentinerea lui-, a adaugat el. Barroso si-a reafirmat si dorinta ca o treime din membrii CE sa fie femei, subliniind ca anumite state nu au anuntat inca pe cine vor trimite la Bruxelles. Raspunzand criticilor anterioare, referitoare la sprijinul sau fata de razboiul din Irak, Barroso a promis ca va face tot ce ii sta in puteri pentru ca UE sa nu fie tratata drept o -putere de rangul al doilea-.
Odata intrat in paine, Durao Barroso are de acum responsabilitatea de a forma noul executiv comunitar, care, in urma recentei extinderi a Uniunii, va cuprinde 25 de comisari, cate unul pentru fiecare stat membru.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















