
Egiptul a comemorat miercuri un an de la începutul revoltei împotriva lui Hosni Mubarak, într-un climat de incertitudini și tensiuni. Data simbolică de 25 ianuarie, altătadă „ziua poliției”, a devenit „ziua revoluției” și a fost decretată zi liberă, în amintirea manifestațiilor care au condus la îndepărtarea de la putere a lui Mubarak, la 11 februarie. Mareșalul Hussein Tantawi, șeful Consiliului Suprem al Forțelor Armate (CSFA), care conduce țara, a anunțat cu o zi înaintea acestor celebrări ridicarea parțială a legii stării de urgență. Abrogarea acestei legi permite restricționarea libertăților publice și judecarea în fața tribunalelor de excepție. Cu ocazia împlinirii unui an de la începutul revoltei, justiția militară a grațiat 1.960 de deținuți. Mișcările tinerilor care au inițiat revolta au cerut relansarea contestării, apreciind că revoluția lor a fost confiscată de militari, pe care îi acuză că vor să continue vechiul sistem. Mii de persoane s-au adunat în piața Tahrir din Cairo miercuri dimineață, pe o vreme ploioasă, starea generală fiind sobră, pe fondul temerilor cu privire la posibila izbucnire a unor violențe între protestatari și armată. Persoanele din piață purtau bannere și scandau împotriva liderilor militari din țară. Armata anunțase însă numeroase celebrări oficiale și parade militare pentru 25 ianuarie. Marele absent a fost Hosni Mubarak, aflat în detenție într-un spital din Cairo.
Georgiana Moroșan
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















