
Cetățenii a patru țări principale din UE (Franța, Germania, Spania și Italia) se îndoiesc de capacitatea Greciei de a se menține în zona euro dar rămân foarte atașați de moneda unică, potrivit unui sondaj european realizat de Ifop-Fiducial și publicat ieri, relatează AFP.
Pentru majoritatea acestor cetățeni, "banii împrumutați Greciei sunt bani pierduți" deoarece Atena nu va putea niciodată să îi ramburseze. Această opinie este împărtășită de 85 la sută dintre francezi, 84 la sută dintre germani, 72 la sută dintre spanioli și 65 la sută dintre italieni.
Ei sunt, de asemenea, pesimiști și în legătură cu problemele din zona euro în ipoteza în care datoria greacă nu va fi salvată: 84 la sută dintre francezi, 76 la sută dintre germani, 90 la sută dintre spanioli și 88 la sută dintre italieni cred că "dificultățile vor crește în mod periculos".
Iar opinia potrivit căreia Grecia va reuși să își reducă datoria și deficitul grație UE și propriilor eforturi este minoritară peste tot, cu excepția Italiei (56 la sută, față de 39 la sută în Franța, 27 la sută în Germania, 44 la sută în Spania).
În cazul unui eșec, mulți sunt favorabili unei excluderi a Greciei din zona euro. Dar cei mai severi sunt germanii (78 la sută) și francezii (65 la sută), în timp ce spaniolii (51 la sută) și italienii (49 la sută) sunt mai indulgenți.
Totuși, opiniile germanilor și francezilor s-au schimbat destul de puțin din noiembrie 2011, când au fost intervievați în cadrul unui sondaj precedent. Ei voiau atunci în proporție de 81 la sută și, respectiv, 73 la sută, excluderea Greciei.
În ceea ce privește propriile țări, majoritatea persoanelor chestionate se opun revenirii la vechea monedă națională: 74 la sută dintre francezi sunt împotriva unei abandonări a euro în favoarea francului, 75 la sută dintre spanioli se opun revenirii la pesetă, iar 72 la sută dintre italieni sunt împotriva întoarcerii la liră. Opoziția este mai slabă în Germania, unde 61 la sută dintre persoanele chestionate au declarat că se opun repunerii în circulație a mărcii.
Acest sondaj a fost realizat online de institutul de sondaje Ifop-Fiducial în perioada 18-21 iunie, potrivit metodei cotelor, cu eșantioane de 1.001 persoane în Franța, 1.003 în Germania, 976 în Spania și 967 în Italia.
Acesta a fost publicat simultan de Le Journal du Dimanche (Franța), ABC (Spania), Bild am Sonntag (Germania) și Corriere della Sera (Italia).
Problemele de sănătate a doi oficiali greci amână vizita creditorilor internaționali la Atena
Problemele de sănătate ale premierului grec Antonis Samaras și ale noului ministru de Finanțe Vassilis Rapanos de la acest sfârșit de săptămână au schimbat programul Guvernului și au amânat cu o săptămână vizita reprezentanților creditorilor internaționali ai Greciei, relatează Ekathimerini.com.
Spitalizarea celor doi oficiali, cu care inspectorii Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene și Fondului Monetar Internațional vroiau să se întâlnească, a determinat amânarea vizitei acestora din urmă planificată inițial pentru luni.
Televiziunea publică NET a anunțat sâmbătă că Troica creditorilor internaționali va ajunge la începutul lunii viitoare, respectiv după summitul UE din 28-29 iunie de la Bruxelles.
Această situație va amâna și acordarea următoarei tranșe de împrumut pentru Atena, care era planificată pentru iunie.
Având în vedere că Samaras și Rapanos vor rămâne în spital până luni – primul din cauza unei intervenții chirurgicale la ochi, iar al doilea pentru teste menite să stabilească cauzele leșinului de vineri – nu este clar dacă Samaras va putea să meargă la Bruxelles pentru summit și nici când Rapanos va depune jurământul ca ministru de Finanțe.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















