Ţările europene şi-au accentuat presiunea asupra preşedintelui Băncii Mondiale (BM), Paul Wolfowitz, aflat în centrul unui scandal legat de promovarea în funcţie a prietenei lui, căreia i-a mărit şi salariul, spre nemulţumirea aproape generală. Marea Britanie a estimat că afacerea lezează prestigiul Băncii Mondiale, iar Germania a vorbit cat se poate de deschis de diminuarea credibilităţii fostului membru al administraţiei Bush. Wolfowitz, care a refuzat să-şi dea demisia şi al cărui caz a intrat în dezbaterea consiliului de administraţiei a instituţiei sale, a primit în schimb sprjinul miniştrilor africani, Liberia calificandu-l un -vizionar- iar Insulele Mauricius lăudandu-i succesele în muncă. Totuşi, scandalul a umbrit reuniunile BM şi ale Fondului Monetar Internaţional, ocazii rare pentru statele industrializate şi ţările în curs de dezvoltare de a discuta împreună chestiuni de interes comun. Iar, în timp ce Casa Albă şi secretarul american al Trezoreriei săreau în apărarea lui Wolfowitz, asociaţia angajaţilor BM aprecia că la îndoială a fost pusă însăşi reputaţia Băncii. Pe acest fundal, au apărut primele speculaţii legate de numele succesorului lui Wolfowitz. Pe listă figurand drept favoriţi numele ministrului sud-african de finanţe, Trevor Manuel, şi fostul ministru nigerian de finanţe Ngozi Okonjo-Iweala.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















