Etiopia a organizat ieri funeralii naționale, primele după mai bine de 80 de ani, pentru premierul său Meles Zenawi, lider vizionar pentru unii, represiv pentru alții, rămas 21 de ani la conducerea țării sale, comentează AFP.
Ceremonia a debutat în Piața Meskel cu o serie de discursuri, printre care cel al vicepremierului etiopian, Hailemariam Desalegn, care asigură interimatul și urmează, potrivit guvernului, să fie învestit prim-ministru de către parlament, după funeralii, la o dată necunoscută.
Mai mulți președinți africani, printre care al Rwandei – Paul Kagame -, Sudanului – Omar al-Bashir -, Sudanului de Sud – Salva Kir Mayardit -, Beninului – Yayi Boni – și Tanzaniei – Jakaya Mrisho Kikwete – au asistat la funeraliile lui Meles, ajuns la putere în 1991, în fruntea unor trupe de gherilă care l-au răsturnat pe dictatorul Mengistu Hailé Mariam.
Sâmbătă, ei s-au deplasat la Palatul Național din Addis Abeba unde au salutat sicriul în care se află fostul lor egal pe care l-au onorat ca „erou“ al continentului și a cărui „viziune“ au evocat-o, precum și acțiunile în favoarea dezvoltării țării sale și păcii în Africa.
Statele Unite, care au făcut din Meles un aliat împotriva extremismului islamist în Cornul Africii, o trimit pe reprezentanta lor la ONU, Susan Rice.
După Piața Meskel, cortegiul funerar se va îndrepta spre Biserica Sfânta Treime unde liderul politic va fi înmormântat. În același lăcaș, a fost inhumat cu mare întârziere ultimul împărat al Etiopiei, „regele regilor“ Haile Selassie I.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















