Toleranta la alcool si timpul de care are nevoie o persoana pentru a-si reveni dupa o betie zdravana – toate acestea sunt informatii sintetizate in gena mahmurelii.
Concluzia a fost desprinsa in urma unui studiu efectuat de catre Ulrike Heberlein, de la Universitatea California, si Henrike Scholz, de la Universitatea din Wurzburg. Cei doi au expus musculite de otet la vapori de etanol. Insectele au reactionat mai mult sau mai putin ca orice persoana ametita de bautura: si-au pierdut partial capacitatea de a-si coordona miscarile si la un moment dat au adormit. La aproximativ 20 de minute dupa ce au fost scoase din atmosfera vaporilor de etanol, musculitele si-au revenit.
Dupa vreo patru ore de abstinenta, musculitele Drosophila au fost din nou expuse vaporilor bahici, insa de asta data ele au dezvoltat toleranta la alcool si au avut nevoie de mai mult timp pentru a se -imbata- dar si pentru a-si veni in fire (28 de minute).
Insa musculitele care aveau o forma defectuoasa a genei mahmurelii au avut nevoie tot de 20 de minute pentru a-si reveni dupa -betie- si nu au dezvoltat toleranta la alcool. Expertii sunt de parere ca explicatii similare pot fi aplicate si in cazul oamenilor, genele fiind in mare parte responsabile de modul in care reactioneaza organismul la consumul de bautura.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















