Home În Lume George W. Bush a promulgat legea privind extinderea NATO

George W. Bush a promulgat legea privind extinderea NATO

DISTRIBUIŢI

Presedintele american, George W. Bush, a promulgat legea care reafirma sprijinul Statelor Unite pentru extinderea NATO si autorizeaza acordarea de asistenta financiara pentru sapte tari candidate la NATO – Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia, Slovenia, Bulgaria si Romania, a anuntat, luni, biroul de presa al Casei Albe.

Legea poarta numele de Freedom Consolidation Act of 2002 si autorizeaza acordarea unei asistente militare in valoare de 55,5 milioane de dolari pentru sapte tari candidate – Romania (11,5 milioane de dolari), Bulgaria (10 milioane de dolari), Slovenia (4,5 milioane de dolari), Slovacia (8,5 milioane de dolari), Lituania (7,5 milioane de dolari), Letonia (7 milioane de dolari) si Estonia (6,5 milioane de dolari). Conform textului, Congresul reafirma declaratiile anterioare de sprijin pentru continuarea extinderii NATO si sustine angajamentele pentru extindere facute la summitul de la Madrid, din 1997, si la summitul de la Washington, din 1999. Legea fusese adoptata de Senat in data de 17 mai, cu 85 de voturi pentru si sase abtineri, si de Camera Reprezentantilor in luna noiembrie a anului trecut, cu 372 voturi pentru si 46 impotriva. Summitul NATO din noiembrie, de la Praga, urmeaza sa anunte decizia Aliantei Nord-Atlantice privind candidatii carora le vor fi adresate invitatii de aderare. Romania spera sa fie unul dintre statele care vor primi aceasta invitatie oficiala, sansele acesteia crescand mai ales dupa atentatele din 11 septembrie si declansarea luptei antiteroriste de catre Statele Unite si aliatii sai. In actuala conjunctura politica, Romania si Bulgaria au devenit mai importante pentru Alianta, care are nevoie de frontiere sigure in sud-estul Europei si de stabilitate in zona Balcanilor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.