Ce parea de domeniul fanteziei sumbre tinde sa devina realitate neagra: alegand securitatea energetica drept principala tema a presedintiei sale la G8, Rusia poate cadea prada unei capcane politice. Problema este ca, incepand cu 1 ianuarie 2007, Germania va prelua atat presedintia trimestriala a Uniunii Europene, cat si cea anuala a -Grupului celor 8-, iar cancelarul Angela Merkel intentioneaza sa pastreze subiectul ales de Putin, ceea ce inseamna ca Moscova va fi incoltita din doua parti pentru politica ei promovata in domeniul energiei.
Neasteptata cotitura suvenita in proiectul de exploare a rezervelor de gaze naturale de la Stokman, pe care compania Gazprom a decis, in ultimul moment, sa-l redirectioneze dinspre piata americana spre cea europeana, nu a trezit entuziasmul scontat in UE. Se poate spune ca, dimpotriva, europenii au vazut in gestul Moscovei doar capacitatea acesteia de a-si adapta rapid politica energetica la tactica politica, indiferent de cine va avea de suferit.
Fara terte parti
Dar cel mai neplacut este ca Angela Merkel a refuzat sa devina -agentul energetic al Kremlinului-. Saptamana trecuta, cand, la Dresda, presedintele Vladimir Putin anunta plin de mandrie si de speranta ca, din simplu consumator de gaze rusesti, Germania va ajunge cel mai mare centru continental de distributie a -aurului albastru-, toata lumea a crezut ca Merkel a acceptat noul rol. Inselatoare aparente. Imediat dupa negocierile cu liderul de la Kremlin, -cea mai puternica femeie a lumii-, potrivit ultimelor sondaje la nivel mondial, s-a indreptat spre Paris, unde a decis, impreuna cu seful statului-gazda, Jacques Chirac, infiintarea -unei aliante energetice intre Germania si Franta – dar fara participarea unei terte tari-. Ţinand cont de faptul ca alaturi de Rusia cele doua state alcatuiesc asa-numita -troica europeana-, acest separatism energetic nu le-a picat prea bine celor de la Moscova.
Retea de spionaj
Dar suprizele neplacute nu se opresc aici pentru Moscova. Berlinul mai pregateste si un pachet de initiative deloc dorite la Kremlin, sugestii pe care, potrivit -Financial Time Deutschland-, echipa doamnei Merkel are de gand sa le ridice la rang de politica energetica europeana. Concret, este vorba de crearea a ceva ce s-ar putea numi -spionaj energetic-. Adica nu ne multumim cu asigurarile si cu promisiunile noastre, vrem sa verificam noi totul, fara stirea Moscovei. Prin urmare, la summitul neoficial al UE, din 20 octombrie, reuniune la care a fost invitat, spre indignarea presei occidentale, si presedintele Putin, sefii de stat si de guvern ai Celor 25 vor fi invitati sa adopte decizia de infiiintare a unei retele de asa-numiti -corespondenti energetici-. Conform documentatiei puse la punct pentru intalnirea la varf din Finlanda, acesti -spioni- au misiunea de a asigura -o reactie rapida in cazul unei amenintari la adresa securitatii energetice-.
Prevenire timpurie
Cine vor fi preconziatii -agenti-? Potrivit autorilor materialelor in discutie, ei pot fi inclusiv specialisti in domeniu din tarile UE, experti ai Consiliului Europei si ai Comisiei Europene. Ei se vor afla intr-un permanent contact cu ajutorul -unui sistem special de comunicatii-. Din putinele date care au -transpirat- in presa, se pare ca este vorba de un -sistem de prevenire timpurie-. In plus, pentru a asigura succesul cuvenit misiunii lor, -corespondentii energetici- vor avea acces si se vor putea folosi de informatiile secrete ale serviciilor speciale. Pe acest fundal, merita de precizat faptul ca, tot saptamana trecuta, la Berlin, si-a desfasurat lucrarile un simpozion al Serviciului federal de informatii, pe tema -Energia, sursa de conflicte si cooperare-. Actiunea, la care presa nu a fost invitata, a fost dedicata exclusiv problemelor vizand protectia energetica a UE, prevenirea oricaror pericole care ar putea veni atat din partea teroristilor islamisti, cat si a furnizorilor de petrol si gaze naturale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















