Home În Lume Grecia: șomajul este în scădere pentru prima dată din 2008

Grecia: șomajul este în scădere pentru prima dată din 2008

DISTRIBUIŢI

Rata șomajului în Grecia a scăzut în decembrie, pentru prima dată de la începerea recesiunii, în urmă cu cinci ani, deoarece companiile au fost stimulate să facă angajări pe termen scurt, a anunțat joi Oficiul central de statistică din Grecia (ELSTAT), transmite Reuters. În decembrie, rata șomajului în Grecia a scăzut la 26,4%, de la 26,6% în noiembrie, fiind primul declin înregistrat din mai 2008, dar rămâne în continuare cel mai ridicat nivel din zona euro, unde rata medie a șomajului a fost de 11,8%. În 2012, rata medie a șomajului în Grecia a fost de 24,4%, conform datelor ELSTAT. Un număr record de 1,321 milioane greci nu aveau un loc de muncă în decembrie, în creștere cu 24,9% comparativ cu perioada similară din 2011. Recent, Comisia Europeană prognoza o creștere a ratei șomajului în Grecia la 24% în 2013 (de la 23,6% în 2012) și de 22,2% în 2014. Economia elenă va rămâne în recesiune anul acesta, înainte de a începe redresarea în 2014, iar rata șomajului va crește, a declarat luna trecută Giorgos Provopoulos, guvernatorul Băncii Centrale a Greciei. Oficialul elen a cerut guvernului să mențină ritmul adoptării reformelor și să îndeplinească țintele fiscale stabilite cu creditorii internaționali ai Greciei. Economia țării s-a contractat cu 20,1% de la începutul crizei, în 2008, dar situația economiei 'se îmbunătățește cu siguranță', după ce Grecia a evitat pericolul intrării în faliment sau a ieșirii din zona euro, a explicat guvernatorul Băncii Centrale. Acesta a apreciat că rata șomajului va continua să crească anul acesta, după ce anul trecut a ajuns la valoarea record de 24,5%.

Dan Marin

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.