Gretta Duisenberg, sotia presedintelui Bancii Centrale Europene – Wim Duisenberg – a primit o scrisoare de amenintare cu moartea, ca urmare a sprijinului acordat de ea poporului palestinian, scria ieri cotidianul olandez -Volksrant-. Conform aceste publicatii, mesajul de amenintare continea referiri explicite la atitudinea pe care Gretta Duisenberg o are fata de palestinieni. -Nu m-am speriat, insa era o scrisoare destul de infricosatoare-, a recunoscut sotia presedintelui de la Banca Centrala Europeana. Gretta Duisenberg a atras atentia mass-media olandeze dupa ce a atarnat un drapel palestinian la balconul domiciliului sau din Amsterdam, in semn de solidaritate. Federatia evreiasca din Olanda (FJN) a depus luni o plangere impotriva sa la autoritatile in drept, acuzandu-o de atitudine antisemita. Gretta Duisenberg a negat imediat ca ar fi facut vreo declaratie antisemita, asa cum pretinde FJN. Cotidianul -Volksrant- afirma ca autoritatile olandeze au luat in serios amenintarea cu moartea, mobilizand pentru ancheta acestui caz Politia locala si cea germana, precum si fortele de securitate de la Banca Centrala Europeana.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















