Echipa de ministri a premierului conservator Kazimierz Marcinkiewicz a reusit sa obtina votul de incredere al parlamentului polonez, la aproape doua luni dupa incheierea alegerilor legislative. Respectandu-si promisiunea, liberalii din formatiunea Platforma Civica s-au pronuntat impotriva executivului conservator, chiar daca, initial, cele doua partide s-au angajat sa formeze impreuna coalitia de guvernare. In aceste conditii, Marcinkiewicz a trebuit sa se bazeze pe sprijinul formatiunii populiste antiliberale Autoapararea (Samoobrona), al partidului ultracatolic Liga Familiilor Poloneze (LPR) si al Partidului taranesc (PSL) – grupari eurosceptice care nu agreeaza ideea restrictiilor bugetare. Printre planurile premierului figureaza cresterea ajutoarelor pentru familiile mari, renegocierea cu UE a reglementarilor referitoare la sistemul de pensii, dar in acelasi timp reducerea deficitului bugetar. El isi mai doreste sa amane adoptarea euro si sa incetineasca ritmul privatizarii, idei care au cauzat de altfel si ruptura cu liberalii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















