
Statul insular Haiti, din Marea Caraibilor, se află într-o adevărată "zodie a furtunilor", judecând după faptul că a fost lovită de a treia furtună tropicală în doar 21 de zile. Pe rând, furtunile Fay, Gustav și acum Hanna au lovit acest stat, care oricum era unul dintre cele mai sărace state ale lumii, un adevărat "stat eșuat". Președintele haitian Rene Preval a vorbit despre o adevărată catastrofă, ținând seama de faptul că 170 de oameni au murit ca urmare a acestor capricii ale naturii, iar inundațiile și alunecările de teren sunt la ordinea zilei în această perioadă. Ceea ce e și mai grav e faptul că guvernul, în general incompetent și mereu nepregătit pentru asemenea dezastre, nu prea poate face mare lucru pentru a-și ajuta populația, cea mai mare parte a eforturile de salvare și ajutorare căzând în sarcina forțelor ONU de menținere a păcii care sunt prezente acolo, precum și în a organizațiilor umanitare. Problemele statului haitian cu furtunile tropicale nu sunt însă nici pe departe terminate, asta pentru că alte două furtuni tropicale, denumite Ike și Josephine s-au format în Oceanul Atlantic și se pare că se îndreaptă tot spre Haiti și alte state caraibiene, urmând a lovi în cele din urmă SUA. Primul dintre acestea, Ike, pare să fi ajuns la nivelul al patrulea, ceea ce înseamnă că, dacă nu scade în putere, va produce un adevărat dezastru în regiune. Spre comparație, uraganul Katrina, care a produs un dezastru în SUA în 2005, avea doar nivelul al treilea de intensitate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















