Ostilitatea manifestată de Margaret Thatcher față de o Europă integrată se află la originea actualelor tensiuni dintre Londra și UE, a declarat fostul cancelar german Helmut Kohl, într-un interviu pentru The Times, relatează AFP.
Kohl, în vârstă de 83 de ani, a declarat pentru cotidianul britanic că respecta onestitatea lui Thatcher, decedată luni la vârsta de 87 de ani, dar că încăpățânarea acesteia a blocat avansarea, în anii '80, către o uniune politică mai profundă.
"Este adevărat, Margaret Thatcher era dificilă, tot așa cum dificile erau și relațiile noastre", afirmă Kohl.
"Spre deosebire de alți lideri din Europa și din lume și în pofida eforturilor reciproce, Margaret și cu mine nu am reușit să întreținem o relație de încredere și raporturi călduroase", continuă fostul cancelar german.
"Ea vrea Europa, dar o Europă diferită de cea pe care o vreau cea mai mare parte dintre colegii ei europeni și cu mine. Din punctul nostru de vedere, acest antagonism caracterizează politica cu privire la Europa a Marii Britanii până astăzi", subliniază el.
Dan Marin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















