Home În Lume Ianukovici, presat la Kiev înaintea vizitei la Moscova

Ianukovici, presat la Kiev înaintea vizitei la Moscova

DISTRIBUIŢI

Opoziția proeuropeană ucraineană menținea luni presiunea, în stradă, cu o zi înaintea unei vizite a președintelui Viktor Ianukovici în Rusia, temându-se că acesta va discuta cu omologul său rus Vladimir Putin despre aderarea Kievului la o uniune vamală condusă de Moscova. În cea de a patra săptămână de contestare, câteva mii de persoane se aflau ieri dimineața, în zăpadă, în Piața Independenței din Kiev, unde aproximativ 300.000 de persoane au manifestat duminică.
Opoziția protestează față de schimbarea poziției puterii ucrainene, care a renunțat la sfârșitul lui noiembrie la semnarea unui acord de asociere cu UE, aflat în pregătire de trei ani, în favoarea unei apropieri de Rusia. Opoziția a îndemnat la organizarea de noi manifestații marți, ziua în care Ianukovici urmează să se întâlnească, la Moscova, cu Putin. Opozanții îl acuză pe Ianukovici că vrea să „vândă” Ucraina Rusiei, asociind-o uniunii vamale create de Moscova în fostul spațiu sovietic. O serie de acorduri urmează să fie semnate cu această ocazie, dar atât autoritățile ucrainene, cât și cele ruse, au afirmat că aderarea Ucrainei la această uniune nu se află pe ordinea de zi a vizitei. „Situația va deveni mai clară mâine, când Ianukovici va merge în Rusia”, a declarat pentru AFP un protestatar, la Maidan, Bogdan Baran, venit de Lvov, în vestul Ucrainei. Consilierul economic al Kremlinului Andrei Belousov a declarat luni că Moscova ar putea acorda un important credit Ucrainei, aflate în recesiune și riscând falimentul. „Situația din Ucraina este de așa natură în prezent, încât, fără un credit de la o parte sau alta, ei nu vor putea pur și simplu să mențină stabilitatea economică”, a declarat el, citat de agenția oficială Itar-Tass. „De aceea, nu exclud ca o asemenea cerere să fie adresată și să fie acordat un credit”, a adăugat el. În urma amânărilor din partea puterii ucrainene, comisarul european pentru Extindere Stefan Fuele a anunțat duminică faptul că negocierile în vederea unui acord de asociere cu Ucraina au fost suspendate, în lipsa unui „angajament clar” al președintelui ucrainean de a semna acest document. Premierul ucrainean Mikola Azarov a oferit asigurări duminică asupra faptului că integrarea europeană este în continuare o prioritate.

Posibilă remaniere guvernamentală

Pentru a mai domoli spiritele în stradă, Partidul Regiunilor al lui Viktor Ianukovici caută tot felul de manevre politice. Deputații partidului la putere în Ucraina, Partidul Regiunilor, i-au cerut ieri premierului Mikola Azarov să întreprindă o remaniere majoră a guvernului. „I-am cerut lui Azarov să remanieze guvernul în proporție de 90 %'', a declarat luni deputata Anna Gherman la încheierea unei întâlniri între deputați și premier. „Azarov a spus că-l va informa astăzi pe președinte în legătură cu poziția fracțiunii parlamentare și că vor fi trase concluzii'', a adăugat ea, precizând că deputații nu au cerut demisia premierului. Autoritățile ucrainene se confruntă cu o criză politică majoră de la refuzul președintelui Viktor Ianukovici, la sfârșitul lunii noiembrie, de a semna un acord de asociere cu Uniunea Europeană — semnare prevăzută totuși de mult timp—, în favoarea unei apropieri cu Rusia. Decizia Kievului a determinat sute de mii de ucraineni proeuropeni să iasă în stradă, într-o mișcare de contestare care durează de peste trei săptămâni.

Dragoș Stănculescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.