Nu este nimic surprinzator in faptul ca presa moscovita a tratat cu raceala vizita la Bucuresti a presedintelui american, George W. Bush. Romania este, pana una alta, ceva mai indepartata decat, sa spunem, tarile baltice, a caror invitare de aderare la NATO este mult mai dureroasa pentru Moscova. Pe langa aspectele de factura politica si economica generate de noul statut al Lituaniei, Letoniei si Estoniei, respectivul spatiu geografic continua sa adaposteasca o importanta minoritate rusa, care, in functie de evolutia ulterioara a evenimentelor, ar putea deveni un pion considerabil in configurarea viitoarelor raporturi dintre Rusia si cele trei foste republici sovietice.
In privinta Romaniei si a rolului pe care Washingtonul ni l-a rezervat in acest colt de lume, de liant intre NATO si Rusia, lucrurile sunt, din punctul de vedere al analistilor rusi, doar in faza incipienta, ele necesitand, inainte de toate, o analiza atenta si chibuzuita, o evaluare globala si responsabila. Ignorata cu inversunare de presa, amintita doar in contextul unor scandaluri legate fie de Republica Moldova, fie de Ucraina, Romania ar trebui infatisata acum intr-o lumina cu totul noua. Care sa fie insa aceasta lumina? Obisnuiti sa acuze Bucurestiul de cate in luna si stele, sa priveasca Romania cu suspiciune si neincredere, ziaristii se vad obligati la un exercitiu gazetaresc ce implica, prioritar, o schimbare radicala de ton.
Ideea infrangerii, greu acceptata
Asta, bineinteles, in cazul in care -de sus- vor veni semnale pozitive privind modul de abordare a subiectului Romania – punte de legatura intre Alianta Nord-Atlantica si Rusia. Or, asemenea semnale, indiferent de natura lor, vor aparea doar dupa ce, acolo sus, in cabinetele de lucru ale Kremlinului sau ale Ministerului de Externe se va stabili o strategie de actiune. Pana atunci, este foarte posibil ca presa sa expedieze subiectul in cateva cuvinte, terne, lipsite de nuante. De remarcat ca, de-a lungul timpului, numeroase publicatii au criticat puterea, in special diplomatia rusa, de lipsa unei politici coerente in privinta fostului spatiu comunist european. O lacuna soldata, in opinia presei, cu excluderea Rusiei din zona ei traditionala de influenta. Elitele ruse accepta greu ideea infrangerii, mai ales cand este vorba de state pe care, cu numai 10 ani in urma, se aflau sub controlul lor. Iar contextul politic conturat o data cu extinderea decisa la summitul NATO de la Praga impune adaptarea la aceste noi transformari. In caz contrar, puntile unui dialog civilizat nu vor fi niciodata ridicate.
A invata dialogul cu liderii de la Moscova
Astfel spus, diplomatia de la Moscova va trebui sa-si gandeasca politica fata de Romania in deplina conformitate cu noile coordonate geostrategice conferite de rolul incredintat de NATO tarii noastre. O misiune similara revine, de altfel, si diplomatiei de la Bucuresti, care va trebui sa invete a discuta cu liderii de la Kremlin. Nu va fi usor, dupa cei aproape 12 ani de raporturi politice reci, seci si reduse la strictul necesar. Dar timpul preseaza. Dialogul trebuie, prin urmare, reluat, iar primul pas spre construirea acelui pod de legatura evocat de Bush va deveni, fara indoiala, semnarea Tratatului politic de baza dintre Romania si Rusia. Aruncand o scurta privire inapoi, se poate constata ca semnarea documentului, ce-ar fi trebuit sa se produca in cadrul vizitei presedintelui Ion Iliescu la Moscova, s-a blocat, practic, intr-un moment de tensiune intervenita in relatiile Rusiei cu SUA, pe de o parte, si cu UE, pe de alta parte. In primul caz era vorba de jocurile din jurul Irakului, in cel de-al doilea de targuiala din jurul enclavei Kaliningrad. Refuzul Kremlinului de a accepta, de la bun inceput, formulele altora de compromis, dorinta de a trage de timp in speranta obtinerii unor dividende mai mari, a generat, dupa toate probabilitatile, o temporizare a evolutiei firesti a lucrurilor. E greu de spus cine a hotarat ca presedintele Iliescu trebuia sa se duca la Moscova dupa reuniunea pragheza.
-Conform sfaturilor <fratelui mai mare>-
-Se pare ca vizita lui Ion Iliescu la Moscova, amanata de atatea ori in acest an, a primit, in Piata Revolutiei, unda verde-, scria, ieri, cotidianul -Vremia novosti-, intr-un articol cu titlul -Spre noua Rusie prin Marea Neagra-. Aceeasi sursa nota, totodata, ca -in cercurile conducerii de la Bucuresti exista intelegerea necesitatii reglementarii raporturilor cu Moscova, conform sfaturilor ?çfratelui mai mare?ê. Cu o saptamana inaintea vizitei lui Bush, presedintele Iliescu sublinia, intr-o discutie cu ziaristii, ca pentru Romania este foarte importanta normalizarea relatiilor cu Rusia, care ramane o mare putere, cu unul dintre cele mai bogate potentiale naturale si intelectuale-. Ramane acum de vazut cand va avea loc vizita presedintelui Iliescu. Pentru ca, asa cum sublinia, la randul ei, -Izvestia-, Putin, -un pragmatic absolut, realizeaza inutilitatea protestelor impotriva inevitabilului, preferand sa stoarca din acest inevitabil un maxim de beneficii-. O definitie care indreptateste la orice fel de aprecieri privind termenii in care negociaza Kremlinul.
Intelegeri de moment
Un exemplu elocvent la duritatii si fermitatii de care stie sa dea dovada presedintele rus atunci cand este vorba despre apararea interselor tarii sale, iar relatia cu Romania, in calitatea ei de liant cu zbuciumatul Caucaz, ar putea fi, la un moment dat, perceputa ca o amenintare, il constituie Irakul, transformat de Bush si Putin in moneda de schimb. Potrivit relatarilor presei, deplasarea presedintelui american la Sankt Petersburg a fost stabilita cu o luna inainte de evenimentul propriu-zis si dupa ce, telefonic, Bush i-a cerut lui Putin sa sustina rezolutia ONU vizand Irakul. In loc de raspuns, locatarul de la Kremlin l-a intrebat daca n-ar dori sa dea o fuga pana in Rusia dupa summitul de la Praga. -Fireste ca o sa vin-, spus, scurt, liderul american. Prin urmare, totul nu este decat un targ intre doua mari puteri nucleare, inclusiv aceasta misiune a Romaniei, extrem de dificila si plina de responsabilitate.
Atentie la Kiev si la Chisinau
Dar pentru a avea un dialog sincer si deschis cu Moscova, va trebui, de asemenea, ca Bucurestiul sa faca ordine si in relatiile sale cu Ucraina si Republica Moldova. Desi independente, aceste state continua sa asculte de vocea Kremlinului. Chiar si in chestiuni de politica externa. De fapt, s-a si vehiculat ipoteza conform careia tot circul creat de Kiev, in ajunul summitului de la Praga, pe marginea negocierilor cu Bucuresti in problema delimitarii frontierei maritime s-a facut cu acordul Moscovei. S-a mai spus, de asemenea, ca vizita la Kiev a presedintelui Iliescu a fost un test al disponibilitatii Romaniei de a recurge la compromisuri in probleme delicate si cu impact major asupra raporturilor bilaterale. Fireste, nu sunt decat simple supozitii, unele abil strecurate, aluzii subtile, in presa din capitala ucraineana. Iar in ceea ce priveste Republica Moldova, inca nu s-a sters impresia de disconform creata de inversunarea ce razbatea din condeiele ziaristilor moscoviti cand scriau despre implicarea Bucurestiului in demonstratiile de protest de la inceputul acestui an, de la Chisinau. Totul este consemnat, totul este bifat. Iata de ce, inainte de toate, Bucurestiul trebuie sa convinga Moscova de bunele intentii ale Romaniei, de faptul ca o colaborare este mult mai benefica decat o vesnica incruntare de sprancene.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
