Regimul de la Teheran s-a declarat determinat că pună în funcţiune pană la 50.000 de instalaţii de centrifugare la uzina de la Natanz, în centrul ţării. Intenţia a fost făcută publică la cateva ore după anunţul privind trecerea Iranului la faza de îmbogăţire industrială a uraniului. Dar declaraţiile responsabililor iranieni se bat cap în cap, creand o stare de incertudine, de nedumerire şi ridicand numeroase semne de întrebare privind stadiul real al programului nuclear, întrebări lăsate fără răspuns. Astfel, şeful Organizaţiei iraniene pentru energie atomică, Gholam-Reza Aghazadeh, a vorbit de 50.000 de asemenea aparate, în timp ce un alt reponsabil, Ali Larijani, a dat de înţeles că, de fapt, cifra reală ar fi de numai 3.000 de instalaţii. -S-a instalat un fel de confuzie privind aspectul tehnic al anunţurilor făcute-, a spus un diplomat acreditat la Teheran. Iranul îşi bate joc de noi, ne joacă pe degete, au strigat analiştii occidentali! Punct de vedere la care a subscris presa de pretutindeni, inclusiv de la Moscova. -Este o nouă provocare lansată de Teheran comunităţii internaţionale-, a decretat Departamentul de stat al SUA. -Este încă o dovadă a nedorinţei autorităţilor iraniene de a merge la compromis-, a catalogat gestul Teheranului şeful comisiei Dumei de stat a Rusiei pentru politică externă, Konstantin Kosaciov. În timp ce biroul de presă al diplomaţiei britanice a concluzionat: -Ne aflăm în faţa unor noi încălcări de către Iran a rezoluţiilor AIEA şi ONU-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















