In legislativele de astazi din Israel, partidul Kadima al premierului Ehud Olmert a pornit de pe pozitii de invingator, dar numarul mare de indecisi si consolidarea extremei drepte facea incerta libertatea lui de manevra pentru formarea unui cabinet de coalitie. Pe acest fundal, primul ministru desemnat al Autoritatii palestiniene, Isamail Haniyeh, a anuntat ca echipa lui este gata de dialog cu mediatorii (SUA, Rusia, UE, ONU) procesului de pace pentru Orientul Mijlociu.
Potrivit ultimelor sondaje, formatiunea centrista a lui Olmert va obtine 34 de locuri de deputati. Exista insa un procent de 22 la suta din alegatori care nu si-au fixat optiunea: asta inseamna 28 de mandate dintr-un total de 120 ale Knessetului. In cazul unui scor de 35-40 de locuri, Olmert va trebui sa se alieze cu alte partide pentru formarea unui guvern de coalitie. In opinia cotidianului -Yediot Aharonot-, potentialii paterneri ai premierului interimar pot realiza urmatoarele rezultate: laburistii lui Amir Peretz – 21 de locuri, Meretz-Yahad (stanga laica) cinci mandate, Partidul pensionarilor – doua, Shass (ortodox sefarad) – 11. -Ma bat pentru a fi ideologul unui guvern… Este ambitia mea-, lansa Peretz, recunoscand, astfel, ca nu are pretentii asupra functiei de prim ministru. Dupa trei ani de opozitie, Shass are, la randul lui, onoarea de a reveni la guvernare. Un sondaj efectuat de alt mare cotidian israelian, -Maariv-, ofera un tablou asemanator celui schitat de Yediot Aharonot, dar nu-i crediteaza pe laburisti decat cu 17 mandate. -Nu exista panica printre noi. Singurul lucru pe care-l dorim este de a obtine forta necesara realizarii programului pe care ni l-am propus. Prin urmare, cer fiecaruia sa voteze asa cum ii dicteaza constiinta-, indica ministrul de externe, Tzipi Livni, de la Kadima.
Plan de consolidare teritoriala
Chemati la urne in plin blocaj al procesului de pace, israelienii se vor pronunta, in egala masura, asupra -unui plan de consolidare teritoriala- propus de Olmert. Proiectul, ce poate afecta un sfert din cei 240.000 de israelieni stabiliti in Cisiordania (in timp ce retragerea din Gaza a vizat 8.500 de colonisti), este respins de cei 2,4 milioane de palestinieni care traiesc in perimetrul respectiv. Oricum, in Israel putin sunt cei care cred intr-un acord definitiv de pace. Pentru moment, majoritatea prefera sa se adaposteasca sub -bariera de securitate-, zid aflat in plina constructie in Cisiordania. In acest context, Haniyeh a anuntat ca guvernul sau -este pregatit pentru discutii cu Cvartetul international in privinta identificarii mijloacelor capabile sa puna capat conflictului israeliano-palestinian si instaurarea calmului in regiune-. Cabinetul, a subliniat el in discursul sau de investitura, -nu va precupeti nici un efort pentru a ajunge la o pace justa in regiune, pentru restituirea drepturilor noastre-. -Nu am fost niciodata partizanii razboiului, ai terorismului sau efuziunilor de sange. Ocupatia israeliana a fost cea care a exersat toate formele de terorism impotriva poporului nostru, asediindu-l si infometandu-l-, a adaugat el. In context, el a indemnat SUA la o revizuire a politicii lor vizavi de poporul palestinian, pentru a da dovada -de echitate si de responsabilitate, renuntand la promovarea unei politici cu doua viteze-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















