Primul ministru israelian, Ariel Sharon, este de parere ca Israelul -nu este pregatit sa plateasca pretul unei coalitii antiteroriste- conduse de Statele Unite ale Americii, referindu-se la eventualele concesii ce s-ar face astfel Palestiniei. -Desigur, suntem in favoarea formarii unei astfel de coalitii, nu suntem insa pregatiti sa platim pretul ei, lucru pe care l-am indicat si interlocutorilor nostri americani-, a declarat Sharon televiziunii publice cu ocazia Noului An Evreiesc.
Sharon a dezvaluit ca Israelul a acordat deja ajutor Statelor Unite, dupa actele teroriste de martea trecuta, in domeniul serviciilor secrete, colaborare prevazuta de altfel si in cadrul cooperarii strategice dintre cele doua state.
Intrebat in legatura cu cererile SUA de a opri violentele in zonele incendiare din Orientul Mijlociu, pentru a putea forma coalitia antiterorista, Sharon s-a referit la situatia paradoxala de a coopta tari care promoveaza terorismul in amintita coalitie. Premierul israelian a facut aluzie in special la Siria, care, dupa parerea sa, nu are ce cauta intr-o astfel de grupare mondiala. Se cunosc eforturile SUA de a atrage in coalitia sa cat mai multi aliati, printre care, la un moment dat, se vorbea de tari ca Siria, Emiratele Arabe etc.
-Nu-mi imaginez cum o tara ca Siria, deschisa pemanent pentru pregatirea actiunilor teroriste ale Hezbollah si ale Gardienilor Iranieni, poate face parte din marea coalitie impotriva terorismului-, a subliniat seful Cabinetului israelian.
Israelul trebuie sa fie pregatit pentru a face fata unor situatii dificile, a mai spus Sharon, referindu-se la posibile tiruri cu rachete Scud din partea Irakului ca riposta la un eventual atac al Statelor Unite impotriva statelor teroriste, asa cum s-a mai intamplat si in cazul Razboiului din Golf in 1991.
Emiratele Arabe cred ca Israelul ar trebui sa fie pe lista statelor teroriste
Emiratele Arabe au lansat un apel catre statele NATO in care cer ca lupta globala impotriva terorismului sa vizeze si -terorismul practicat de Israel- impotriva palestinienilor, informeaza AFP. -Emiratele condamna actele teroriste de pretutindeni, inclusiv pe cel practicat zilnic de fortele israeliene in ocupatia teritoriilor palestiniene-, a declarat ministrul afacerilor externe din Emirate, seicul Hamdane ben Zayed Al-Nahyane. El a cerut, de asemnea, crearea paralela si simultana a unei aliante internationale care sa depuna eforturi reale in reglementarea echitabila si definitiva a crizei din Orientul Mijlociu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















