
După ce a protestat vehement împotriva politicilor SUA în zona Orientului Mijlociu, Israelul schimbă foaia. Ministrul israelian de externe Avigdor Lieberman a lăudat eforturile depuse de secretarul de stat american John Kerry pentru a obține un acord de pace între Israel și palestinieni. Într-un interviu la radioul militar duminică, Lieberman l-a numit pe Kerry un "adevărat prieten" al Israelului și a spus că există dovezi în acest sens de-a lungul celor 29 de ani când el s-a aflat în Senatul Statelor Unite. Lieberman a reafirmat vineri păreri similare, într-un discurs în care a atacat membrii partidului de extremă-dreaptă Căminul Evreiesc pentru criticile la adresa secretarului de stat american. Remarcile lui sunt un răspuns la mai multe declarații dure din partea politicienilor de extremă-dreaptă în ultimele două săptămâni. Unii politicieni de extremă-dreaptă au afirmat că recentul discurs al lui Kerry avertizând Israelul cu un boicot în creștere în cazul eșuării negocierilor de pace a fost "ofensiv". "Este normal să existe diferențe de opinie, dar să-l califici pe cineva antisemit sau dușman al poporului… din cauza diferențelor de opinie ? Noi nu ar trebui să-i transformăm pe prieteni în dușmani", a insistat Lieberman.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















