
Italia a încercat ieri să trimită corpul criminalului nazist Erick Priebke în Germania, în urma anulării funeraliilor, punctate de incidente, în contextul în care italienii marchează 70 de ani de la deportarea evreilor de la Roma, relatează AFP. Ieri dimineața, corpul neînsuflețit al fostului căpitan SS, decedat vineri la vârsta de 100 de ani, se afla pe aeroportul militar din capitală, la Pratica di Mare. Funeraliile religioase ale acestuia, prevăzute marți după-amiaza, care urmau să fie oficiate de catolici integriști în apropiere de Roma, au fost anulate marți seara, din cauza prezenței unor neonaziști. "Am fost nevoiți să suspendăm funeraliile, marți, deoarece exista riscul ca acestea să se transforme într-un miting neonazist", a declarat miercuri dimineața pentru presă Giuseppe Pecoraro, prefectul Romei. Aproximativ 500 de manifestanți antifasciști au protestat marți după-amiaza în fața Seminarului Institutului Pius al X-lea, sediul în Italia al comunității integriste fondate în anii '80 de către monseniorul Marcel Lefebvre. Sosirea dricului în orășelul Albano Laziale, la porțile Romei, a fost primită cu huiduieli și strigăte ca "Asasinul!".
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















