Home În Lume Italia – iritata de dominatia franco-germana in Europa

Italia – iritata de dominatia franco-germana in Europa

DISTRIBUIŢI

Italia va adopta politica unui partener mult mai dominant in Europa, isi va apara mai bine interesele pe continent si va initia un parteneriat cu Marea Britanie pentru a contrabalansa axa Franta-Germania si a rezista ideii de superstat european. Comentariile apartin ministrului italian pentru Europa, Rocco Buttiglione, si risca sa alimenteze din nou polemicile si temerile liderilor din Uniunea Europeana cu privire la orientarea politicii externe de la Roma.

Italia isi va folosi mai des dreptul de veto in cadrul UE

Rocco Buttiglione a precizat ca viitorul Italiei ramane in Uniunea Europeana, insa aceasta va adopta o pozitie mult mai dominanta decat pana acum. -Italia trebuie sa spuna clar ceea ce doreste si ceea ce nu doreste. Nu putem accepta ideea ca, atunci cand doua state din Europa Centrala iau o decizie, aceasta devine automat decizia intregului continent. Trebuie sa fim mult mai incisivi. Este spatiu pentru mai mult de doi co-lideri in Europa-, a subliniat Buttiglione. Exprimand in cuvinte iritarea Italiei cu privire la dominanta axei Paris-Berlin, ministrul pentru Europa a precizat ca Roma nu se va feri sa foloseasca dreptul sau de veto pentru a bloca deciziile UE care contravin intereselor sale vitale. Italia va urma de acum inainte exemplul Marii Britanii, care isi apara eficient interesele. -Londra are dreptul de a fi un protagonist important in Europa. Si noi putem duce aceeasi politica, impreuna cu Marea Britanie. Dialogul nostru nu va exclude nici o tara-, a comentat Buttiglione.

Declaratiile ministrului italian pentru Europa au fost intarite si de comentariile facute de colegul sau de cabinet, ministrul apararii, Antonio Martino. Cunoscut eurosceptic, acesta a afirmat ca -Italia nu a devenit eurofobica, ci doreste o structura de cooperare mai lejera intre tari si nu un superstat continental-. In general, Italia doreste ca deciziile in Uniunea Europeana sa fie luate mai mult la nivel national, sa existe mai multa transparenta, mai mult control parlamentar si mai putina transparenta, au precizat cei doi ministri.

-Diplomatia va promova produsul Italia-

-Voi ramane la conducerea diplomatiei atat timp cat va fi necesar, pana cand Ministerul de Externe se va adecva noilor exigente si noilor provocari care il asteapta-, a afirmat, miercuri, premierul Silvio Berlusconi, in cadrul primei conferinte de presa sustinute ca ministru interimar al afacerilor externe. Acesta a confirmat, in termeni mult mai eluzivi insa, noua politica externa pe care o va face de acum inainte Roma – mai pragmatica, mai incisiva: -Diplomatia va trebui sa promoveze de acum produsul Italia-.

Berlusconi il vrea pe ministrul culturii succesor la Externe

In ceea ce priveste succesorul fostului ministru de externe, Renato Ruggiero – care si-a prezentat demisia saptamana trecuta ca urmare a euroscepticismului afisat de cativa dintre colegii de cabinet -, lucrurile raman inca incerte. Presa italiana dezvaluie insa ca Berlusconi ar opta pentru actualul ministru al culturii, Giuliano Urbano, in defavoarea vicepremierului Umberto Fini. -Fini este vicepresedintele Consiliului de Ministri si, deci, o candidatura care trebuie luata in considerare. De acest lucru ma voi ocupa insa, dupa ce voi reforma ministerul-, a subliniat Berlusconi. Un lucru este cert – premierul nu poate spune un -nu- hotarat aliatului sau, insa precizarile sale sunt semnificative. Presa italiana este de parere ca Umberto Fini nu va conduce Afacerile Externe de la Roma, cu atat mai mult cu cat Berlusconi a si gasit inlocuitor pentru ministrul culturii si a oferit compensatii politice Aliantei Nordului, formatiune condusa de Fini.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.