Ai auzit, dragă? Nu şi-a dezlipit ochii de la el! Poţi să-ţi imaginezi! Cam asta a aflat Daria Jukova – frumoasa fiică a unui milionar rus, tânăra care ar fi, se spune, motivul real al destrămării familiei Roman Abramovici – despre Jennifer Lopez şi bogatul patron al clubului Chelsea. Aşa să fie? Cine ştie… Un lucru este cert: renumita cântăreaţă americană a fost la aceeaşi petrecere unde era şi Abramovici. E vorba de ziua de naştere a soţiei milionarului rus Andrei Melnicenko, unde J. Lo i-a încântat pe gazde şi oaspeţii loc cu hiturile ei. Pentru 40 de minute a primit 2 milioane de dolari. Evenimentul s-a consumat în grădina unui castel, amenajată în şatră. După ce şi-a terminat numărul, spun unii şi alţii, J. Lo a coborât printre meseni, apropiindu-se de guvernatorul de Ciukotka şi bun prieten al preşedintelui Putin. Încet, s-a înfiripat o discuţie, destul de lâncedă la început. Se pare însă că Abramovici nu se afla în cea mai bună formă: slab ca o scândură, cu o privire de om pierdut, el se strecura ca o umbră printre invitaţi. Să fie de vină recentul divorţ sau dorul de copii? Cine ştie! Oricum, J. Lo nu s-a lăsat amăgită de chipul miliardarului. A doua zi, nota presa, momentul a fost întors pe toate feţele de buna prietenă a lui Abramovici, Daria Jukova, adevăratul motiv al destrămării familiei Abramovici. -Când a cantat *If You Had My Love* nu l-a scăpat din ochi-, îi spunea Dariei un prieten care se numărase printre fericiţii invitaţi.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















