In prezenta a 2.114 delegati, presedintele Jiang Zemin a deschis, ieri, lucrarile celui de-al 16-lea Congres al Partidului Comunist Chinez (PCC), schitand, in discursul inaugural, un proiect vizand perenizarea puterii PCC gratie absorbtiei in randurile lui a intreprinzatorilor.
Luand cuvantul de la tribuna impunatorului Palat al poporului, pe fondul unei imense pancarte cu secera si ciocanul, Zemin a respins, totusi, ideea instaurarii democratiei pluratiste de tip occidental. Nuantandu-si raspunsul, el a precizat, in context, ca taranii si muncitorii, artizanii, dupa cum a mentionat seful statului, Revolutiei maoiste din 1949, nu vor fi uitati de partid.
-Sa fii in pas cu epoca-
Expunandu-si viziunea sa asupra viitorului tarii si a formatiunii politice al carei secretar general este, presedintele Chinei a subliniat ca PCC trebuie sa se adapteze mutatiilor economice care au provocat, pe de o parte, consolidarea unei clase de mijloc exigenta si accentuarea fracturii socio-economice dintre orase si sate, iar, pe de alta parte, disponibilizarea a milioane de salariati. -Trebuie sa mergem inainte, altfel vom ramane in urma-, a lansat oratorul, imbracat intr-un costum sobru asortat cu o cravata rosie si flancat de ierarhia chineza, printre care si probabilul sau succesor in fruntea partidului. -Sa fii in pas cu epoca- si -inovatie- au fost cuvintele-cheie ale interventiei lui Jiang Zemin. -De capacitatea noastra de a ne duce la indeplinire scopurile propuse va depinde viitorul nostru, destinul partidului si al statului-, a subliniat el.
A patra generatie
-Este vorba de o platforma solida pentru a pune in practica reformele economice, dar si pentru a continua procesul de extindere a puterii de influenta a partidului-, a comentat un diplomat occidental mesajul discurului lui Zemin. In varsta de 76 de ani, Jiang urmeaza sa se retraga in culisele vietii politice pentru ca, de acolo, sa vegheze pe mai departe asupra activitatii PCC si, implicit, asupra celor mai importante decizii privitoare la evolutia statului. Se asteapta ca locul lui sa fie luat de Hu Jintao, ce va intruchipa cea de-a -patra generatie- de lideri chinezi, dupa presedintele Mao Zedong, Deng Xiaoping si Jiang Zemin. Care vor fi viitorii colegi ai lui Jintao se va afla, probabil, la incheierea lucrarilor forumului PCC, prevazute a dura 10 zile. In orice caz, surse informate de la Beijing sustin ca Zemin a avut grija sa-si plaseze aliatii in posturi-cheie.
Semne de slabiciune
Rupand traditia, presedintele chinez a facut un bilant al celor 13 ani de cand se afla la putere, incepand de la represiunea -primaverii de la Beijing-, din iunie 1989. De regula, aceste dari de seama reflectau doar activitatea ultimilor cinci ani. Numai ca misiunea s-a dovedit prea dificila pentru Jiang. Dupa cum relata unul dintre ziaristii chinezi care s-au putut apropia de tribuna, seful statului nu a dat citire intregului text. Ceea ce a fost intepretat de jurnalisti drept o dovada a unei deteriorari a starii de sanatate a lui Zemin. -Sa pronunti un discurs de trei ore, in picioare, de la tribuna, este o treaba epuizanta chiar si pentru un tanar-, explicau slujitorii presei de la Beijing.
Sloganul lui Mao
-Trebuie sa admitem intrarea in randurile partidului a elementelor avansate ale altor straturi sociale, care accepta programul si statutul PCC-, a indemnat Zemin. El a explicat ca aceste noi paturi sociale sunt compuse din intreprinzatori privati, din salariati ai societatilor cu capital strain, precum si din muncitori independenti. Pe acest fundal, el a reluat sloganul lui Mao Zedong, invitand, intr-un gest de de aparenta deschidere politica, potrivit aprecierilor agentiilor internationale de presa, -sa lase 100 de flori sa traiasca si 100 de minti sa se confrunte-. Totodata, el i-a rugat pe delegati sa analizeze teoria -celor trei reprezentanti-, ce autorizeaza, pentru prima data, capitalistii sa adere la partid intr-o tara unde sectorul privat ocupa un loc din ce in ce mai important.
Lupta impotriva coruptiei
Simtind nevoia sa extinda subiectul, Zemin a aratat ca PCC trebuie sa-si recruteze membrii -dintre muncitori, tarani, intelectuali, militari si cadre-. In egala masura, el a avertizat ca, daca membrii partidului nu se vor ridica impotriva coruptiei, legaturile stranse dintre PCC si chinezi vor pali, -iar partidul va risca sa-si piarda pozitia de lider, alunecand spre autodistrugere-. In alta ordine de idei, presedintele Zemin a chemat la modernizarea fortelor armate. -Sustinem lupta impotriva terorismului sub toate formele ei-, a spus el. -Se impune intarirea cooperarii internationale in acest sens-, a adaugat liderul de la Beijing, apreciind ca -trebuie impiedicate si combatute activitatile teroriste-, incepand cu radacinile acestui flagel. In plan international, el a estimat ca, impreuna, China si Taiwanul trebuie sa lase la o parte divergentele lor ideologice pentru a relua discutiile. Totusi, Jiang Zemin a aparat dreptul Chinei de a recurge la forta impotriva insulei pe care Beijingul o considera o provincie rebela.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















