Home În Lume Jurnalistii ostatici, din nou acasa

Jurnalistii ostatici, din nou acasa

DISTRIBUIŢI

Explozie de bucurie in Franta! In sfarsit, cei doi ziaristi, Christian Chesnot si Georges Malbrunot, tinuti captivi de catre militantii extremisti in Irak timp de patru luni, au revenit pe meleagurile natale. Sa fie acesta oare rezultatul incununat de succes al eforturilor diplomatiei franceza? Sunt de acum jurnalistii intr-adevar liberi sau isi continua -misiunea- irakiana in patria-mama? Sunt intrebari al caror raspuns se afla inca in umbra, eclipsat de vestea, in care doar putini mai sperau, confirmata in Quai d*Orsay de premierul francez, Jean Pierre Raffarin, in aplauzele si ovatiile senatorilor.

Potrivit autoritatilor de la Paris, George Malbrunot si Christian Chesnot au fost predati ambasadei franceze de la Bagdad marti, motiv pentru care ministrul de externe al Frantei, Michel Barnier, s-a indreptat imediat spre Orientul Mijlociu, de aceasta data insa pentru a-i prelua pe cei doi. Mai mult, pentru a li se alatura celor care isi vor intampina eroii nationali la aeroport, presedintele Chirac si-a intrerupt vacanta in Maroc.

Desi initial Ambasada Frantei afirmase ca nu are nici o informatie privind evolutia situatiei ostaticilor, iar ministerul de externe a refuzat orice comentariu, primul anunt referitor la punerea in libertate a ziaristilor a fost lansat in eter de catre postul de televiziune arab Al Jazeera. Presa franceza insa a analizat in detaliu modul in care oficialii parizieni au gestionat criza ostaticilor. -Un mister de 124 de zile-, titra cotidianul -Liberation-, subliniind ca -totul este bine cand se termina cu bine- si -Franta iese cu capul sus dintr-o afacere care putea, in mai multe randuri, sa ii distruga reputatia-. Cu toate acestea, ziarul insista asupra -incurcaturii diplomatice- care a caracterizat cazul jurnalistilor captivi, amintind -stangaciile repetate-, precum si -lunile de asteptare care au pus sub semnul intrebarii capacitatea guvernului de a rezolva criza-. -Liberi!-, anunta -Le Figaro-, publicatia la care colabora Malbrunot, multumind totodata presedintelui Jacques Chirac si guvernului pentru modul in care au actionat, intregii clase politice pentru mobilizarea unanima, precum si opiniei publice.

Totusi, dupa emotia regasirii va trebui ridicata problema unui bilant necesar. Mai exista intrebari legate de conditiile eliberarii ostaticilor, eventualiatea platii unei rascumparari, chestiune deja dezmintita de catre responsabilii francezi, dar si la rolul pe care l-au jucat autoritatile din Irak, Siria si Iran.

In luna septembrie, Armata Islamica din Irak, gruparea care a revendicat rapirea, a anuntat posibilitatea eliberarii conditionate a jurnalistilor care ar fi -acceptat de buna voie- sa colaboreze cu ei, pentru a informa Occidentul despre realitatile razboiului si rezistenta irakiana. Acum insa rapitorii au mentionat ca nu au gasit nici un fel de dovezi ca ziaristii ar fi facut spionaj pentru americani si au lansat aprecieri asupra pozitiei critica a Frantei fata de razboiul din Irak, sub conducere americana.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.