Secretarul de stat american John Kerry a dat asigurări ieri, în cadrul unei întrevederi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu, că securitatea Israelului figurează 'în fruntea priorităților' în cadrul discuțiilor din dosarul nuclear iranian, transmite AFP. 'Securitatea Israelului se află, în cadrul acestor negocieri, în fruntea priorităților noastre', a declarat Kerry pentru presă în prezența lui Netanyahu, la capătul a trei ore de discuții în biroul șefului executivului israelian de la Ierusalim.
'Mă asociez președintelui (Barack) Obama pentru a transmite poporului israelian angajamentul nostru profund față de securitatea Israelului', a insistat el, precizând că administrația americană subscrie 'principiului potrivit căruia Israelul este o țară ce trebuie să se poată apăra și vorbi de una singură'. 'Legătura dintre Statele Unite ale Americii și Israel este indestructibilă', a reiterat șeful diplomației americane, recunoscând totodată existența 'unor divergențe ocazionale asupra aspectelor tactice'. Discuții au fost angajate cu privire la aplicarea acordului interimar încheiat la 24 noiembrie la Geneva, spre marea nemulțumire a Israelului, între republica islamică și marile puteri, printre care și SUA, ce limitează activitățile nucleare iraniene în schimbul unei suspendări parțiale a sancțiunilor internaționale.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















