Home În Lume Liderii UE promit un viitor luminos

Liderii UE promit un viitor luminos

DISTRIBUIŢI

Liderii europeni au adoptat la Berlin declaraţia ce marchează 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, documentul ce fixează anul 2009 ca termen limită pentru soluţionarea impasului instituţional al UE. Cancelarul german, care asigură preşedinţia semestrială a UE, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, şi preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Poettering, au semnat textul într-un cadru oficial, la Muzeul de Istorie din Berlin, în prezenţa şefilor celor 27 de state membre. România a fost reprezentată de preşedintele Traian Băsescu. Declaraţia are ca scop relansarea Europei după criza instituţională provocată de respingerea Tratatului constituţional la referendumurile organizate în 2005 în Franţa şi Olanda. Deşi iniţial declaraţia s-a dorit un document amplu, textul a ieşit unul foarte subţire, de doar câteva pagini şi redactat concis, într-un limbaj accesibil tuturor celor 500 milioane de cetăţeni ai UE. Ceva inedit pentru UE, potrivit comentatorilor politici. Tratatul de la Roma a numărat câteva sute de pagini. În orice caz, Declaraţia salută succesul celor 50 de ani de pace şi democraţie în Europa şi schiţează perspectivele de viitor şi provocările Uniunii. Este prevăzut angajamentul ţărilor membre de a aşeza -Europa pe baze comune reînnoite până la alegerile pentru Parlamentul European din 2009-. Această menţiune indică dorinţa celor 27 de a elabora, până la această dată, un nou tratat constituţional. Merkel, Barroso şi Poettering au semnat textul în numele celor trei instituţii UE. Liderii celor 27 de state membre nu au semnat individual documentul, care nu are valoare contractuală. În ajun, Germania a dat startul celei mai mari petreceri, după cea organizată la Cupa Mondială la fotbal, pentru a celebra jumătate de secol de la începerea construcţiei europene, cluburile şi muzeele rămânând deschise sâmbătă pentru festivităţile programate să dureze toată noaptea. Berlinul, aflat parţial sub ocupaţie sovietică în urmă cu 50 de ani, a fost decorat cu steagurile UE. Corturi de culoare albă au fost instalate pe arterele din Berlin, oferind participanţilor la festivităţi mâncăruri specifice fiecărui stat membru.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.