Liderul interzis

Recep Tayyit Erdogan este, fara indoiala, marele invingator al alegerilor legislative anticipate de duminica din Turcia. Cu toate acestea, daca -islamistii moderati- ai Partidului dreptatii si dezvoltarii- au obtinut majoritatea absoluta a locurilor in Marea Adunare Nationala, liderul lor carismatic si populist n-a fost autorizat sa se prezinte.

Cu trei ani in urma, Erdogan, fost primar al Istanbului, a primit o pedeapsa de patru luni de inchisoare pentru ca la o adunare publica a avut proasta inspiratie de a da citire unui poem -islamist-. Gestul, considerat necugetat de un politician in plina afirmare si ascensiune, a fost imediat sanctionat de justitia laica a Turciei. Aceasta condamnare l-a impiedicat sa participe la scrutinul de duminica. Dar liderul AKP nu are nevoie de un loc in parlament pentru a controla politica partidului sau si, implicit, a programului viitorului guvern. Imediat dupa anuntul victoriei sale, Erdogan a tinut sa stinga toate suspiciunile Occidentului. In primul rand, el a promis sa mentina pozitia traditional prooccidentala a Anakarei si, in al doilea rand, sa pastreze regimul laic. Si, nu in ultimul rand, sa lupte impotriva coruptiei, ce se face, in mare parte, vinovata de recesiunea economica. Totusi, numerosi turci cred ca, in spatele tuturor acestor angajamente, se ascunde de fapt intentia de a promova miscarea islamista in tara. In ultima instanta, Erdogan, in varsta de 48 de ani, a fost foarte atras, in adolescenta, de acest curent.

Omul si partidul

Nascut la 26 februarie 1954 intr-o familie de muncitori, Erdogan a frecventat cursurile unor scoli religioase, unde a invatat Coranul. El s-a apropiat de Partidul salvarii nationale (MPS), o formatiune islamista interzisa astazi, care s-a opus aderarii Turciei la Uniunea Europeana. In 1994, este ales primar al Istanbulului sub culorile Partidului prosperitatii (RP sau Refah). Pe perioada mandatului sau, Erdogan interzice consumul de alcool in cafenelele marii metropole turistice, o decizie care provoaca furia aparatorilor laicitatii si a comerciantilor. Cu toate acestea, chiar si adversarii lui recunosc ca Erdogan a condus bine Istanbulul. Omul si partidul lui devin populari prin dezvoltarea programelor sociale destinate nevoiasilor din mediul rural, categorie uitata mult timp de clasa politica a Turciei. In 1996, partidul Refah, condus de Nemcettin Erbakan, ajunge la putere. O experienta careia armata turca ii va pune capat, un an mai tarziu, cu cateva luni inainte ca formatiunea sa fie, pur si simplu, interzisa de Consiliul Constitutional.

-M-am schimbat-

De-a lungul scurtei treceri pe la putere, guvernul va incerca o apropiere cu Iranul si Libia, propunand, totodata, ajustarea orelor de program cu orele de rugaciune. Astazi, Erdogan afirma ca s-a schimbat si ca s-a departat de tezele islamiste. Aparandu-se de orice radicalism, el conduce acum Partidul dreptatii si dezvoltarii, care sustine ca este favorabil intrarii Turciei in Uniunea Europeana. Erdogan este casatorit si tata a patru copii. Unul dintre baieti, Bilal, este student la Harvard, iar cele doua fiice, Summeye si Esra, la Universitatea Americana din Indianak, ceea ce le permite, dupa cum chiar ele explica, sa poarte basmaua islamica in timpul cursurilor. In Turcia, femeile nu au voie sa fie descoperite la universitate sau la locul de munca, daca sunt functionare.