Ministrul britanic al apararii, Geoff Hoon, a exprimat nemultumirea guvernului sau fata de protectionismul impus de administratia americana la achizitiile Pentagonului, ce restrictioneaza accesul furnizorilor straini, scrie in editia de ieri cotidianul -Financial Times- (FT). In scrisoarea adresata omologului sau american Donald Rumsfeld, Hoon descrie aceste masuri restrictive drept -o potentiala lovitura serioasa pentru relatiile americano-britanice- si avertizeaza ca Marea Britanie este pregatita sa ia unele contramasuri. -Aceasta ne-ar supune presiunilor interne de a ne revizui politicile si de a analiza daca suntem pregatiti sa incheiem in continuare contracte militare importante cu furnizori din SUA-, intr-un context pe care Hoon il numeste -un teren de joc inegal-. Duritatea limbajului folosit de Hoon reflecta nemultumirea crescanda a oficialitatilor britanice, legata de lipsa concesiilor pentru Marea Britanie in materie de achizitii militare, in pofida sprijinului acordat de Londra in Irak. La randul lor, SUA sunt preocupate de posibilitatea ca atitudinea americana sa fi motivat partial alegerea, saptamana trecuta, de catre Ministerul britanic al Apararii, a companiei franceze Thales, in detrimentul celei americane Northrop Grumman, pentru un contract de 800 milioane de lire streline.
Pe de alta parte, un sondaj de opinie apreciaza ca premierul britanic, Tony Blair, este omul politic cel mai popular in Statele Unite, surclasandu-l pe presedintele George W. Bush, in timp ce liderul francez Jacques Chirac este politicianul cel mai putin apreciat. Sondajul a fost realizat de Institutul Harris, in perioada 12-16 iulie, pe un esantion de 2.242 de adulti, care si-au exprimat opiniile in legatura cu zece lideri internationali. Tony Blair este considerat favorit de 58% dintre americani, nefiind agreat de 13% dintre acestia. Liderul de la Casa Alba este preferat de 43% dintre repondenti, in timp ce 46% au o parere negativa despre el. Din acest punct de vedere, George W. Bush l-a depasit pe francezul Jacques Chirac, admirat de 14% dintre americani si neagreat de 44%.
Papa Ioan Paul al II-lea este considerat un personaj pozitiv de 42% dintre persoanele intervievate, in timp ce 24% au o parere opusa si 35%nu si-au exprimat opinia.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















