Magnatul media Rupert Murdoch a demisionat din funcțiile de director al mai multor societăți ce controlează cotidiane britanice și din consiliile de administrație ale mai multor filiale americane ale grupului său, a anunțat sâmbătă un purtător de cuvânt al grupului său. "Săptămâna trecuta, dl Murdoch a demisionat din mai multe consilii de administrație… din Marea Britanie și Statele Unite", a declarat purtătorul de cuvânt, calificând aceste demisii "de gospodărire în cadrul companiei". Mai devreme sâmbătă, site-ul ziarului britanic The Telegraph a anunțat că Murdoch a demisionat săptămâna trecută din consiliile de administrație ale News International Group, Times Newspaper Holding și News Corp Investments. Potrivit acestor informații, Murdoch a demisionat de asemenea din mai multe companii americane de media,
dar autoritățile americane competente încă
nu au precizat care dintre ele. Personalul de la The Sun, The Times și Sunday Times au primit sâmbătă o notă anunțând demisia șefului lor, potrivit mai multor media britanice. Nota subliniază că Murdoch rămâne "pe deplin angajat" ca președinte al grupului News International, potrivit site-ului The Guardian, un alt cotidian concurent al grupului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















