Săptămana aceasta, probabil miercuri, preşedintele SUA, George W. Bush, se va adresa americanilor în legătură cu noua lui strategie pentru Irak. În ajunul discursului, Casa Albă a operat o serie de schimbări la nivelul conducerii forţelor armate dislocate în Orientul Mijlociu.
Ultimele retuşuri la noua strategie – care preconizează o suplimentare a prezenţei militare americane în Irak cu încă 20.000 de soldaţi, deblocarea fondurilor adiţionale pentru locuri de muncă şi programe de reconstrucţie – au fost aduse sambătă. în acest sens, preşedintele i-a consultat pe consilierii lui pe probleme de securitate naţională, în timp ce pe teren, premierul irakian Nuri al-Maliki anunţa că trupele ţării sale vor lansa o nouă tentativă de preluarea a controlului asupra diferitelor cartiere din Bagdad, teatrul violentelor confruntări dintre insurgenţii sunniţi şi escadroanele şiite ale morţii. Potrivit responsabililor militari, Bush are în vedere deplasarea în Irak a două pană la cinci brigăzi suplimentare, adică cel mult 20.000 de soldaţi. Proiectul de întărire a efectivului armat nu întruneşte însă unanimitate la nivelul conducerii forţelor militare americane şi trezeşte un puternic scepticism în Congres. Printre altele, unii dintre conducătorii militari nu cred că soluţia armată poate rezolva problemele din Irak, unde sunt deja prezenţi 140.000 de soldaţi şi unde au murit deja peste 3.000. -Pe baza concluziilor experţilor militari, suntem de părere că această tactică constituie o gravă eroare-, a afirmat liderul democraţilor, majoritari în Senat, Harry Reid. La unison cu preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, el precizează, dimpotrivă, declanşarea unei operaţiuni de retragere etapizată a trupelor americane. -Soldaţii noştrii şi familiile lor au făcut deja suficiente sacrificii pentru Irak-, a declarat Reid. -Ei şi-au îndeplinit rolul. A venit timpul ca şi irakienii să-şi îndeplinească rolul lor-, a adăugat el. Totuşi, potrivit anumitor oficiali militari apropiaţi discuţiilor în curs de derulare la Washington, preşedintele Bush ar putea ordona deplasarea preliminară a 8.000 pană la 10.000 de soldaţi la Bagdad. Într-o a doua fază, dacă lucrurile nu intră într-o oarecare normalitate, se va proceda la o nouă deplasare de forţe.
În acest context, Casa Albă a anunţat o serie de schimbări la nivelul conducerii forţelor americane din Irak. Astfel, preşedintele Bush îl va înlocui de la comanda trupelor SUA din Orientul Mijlociu pe generalul John Abizaid cu amiralul William Fallon. În altă ordine de idei, generalul David Petraeus, coordonatorul operaţiunilor de formare a forţelor irakiene de securitate, va fi desemnat succesor al generalului George Casey în funcţia de comandant al trupelor americane în Irak. În ce-l priveşte pe generalul Casey, el îi va lua locul generalului Peter Schoomaker la şefia statului major al armatei. -Preşedintele a acceptat toate aceste recomandări-, a declarat purtătorul de cuvant al Casei Albe, Tony Snow.
Între timp, secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a cerut guvernului irakian să suspende executarea condamnaţilor la moarte, după o săptămană de polemici provocate de circumstanţele în care a fost spanzurat fostul dictator Saddam Hussein. De altfel, un deputat şiit apropiat premierului al-Maliki a afirmat că -nu s-a luat încă nicio decizie- în privinţa datei ducerii la îndeplinire a pedepsei capitale în cazul fostului şef al serviciilor de informaţii şi frate vitreg al lui Saddam, Barzan al-Tikriti. Pe acest fundal, Downing Street a făcut cunoscut faptul că Tony Blair consideră nepotrivită maniera în care Saddam a fost executat. În termeni şi mai categorici s-a exprimat, pe această temă, probabilul succesor al premierului britanic, Gordon Brown, care a condamnat executarea lui Saddam, calificand-o drept -deplorabilă- şi -complet inacceptabilă-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















