Home În Lume McCain, ajutat de DVD-uri cu „teroare”

McCain, ajutat de DVD-uri cu „teroare”

DISTRIBUIŢI

O serie de ziare din Statele Unite au început să distribuie, împreună cu publicațiile propriu-zise, un DVD care conține un film de 60 de minute despre ura pe care o simt islamiștii radicali față de America. Filmul apare sub titlul "Obsesie: Războiul Islamului radical împotriva Vestului" și e distribuit mai ales în statele în care alegătorii nu sunt hotărâți cu cine să voteze pentru președinția SUA: republicanul John McCain sau democratul Barack Obama. Republicanii l-au mai folosit și în alegerile legislative din 2006, și, ca și atunci, are rolul de a-i "speria" pe cetățenii americani în legătură cu amenințarea teroristă și astfel să-l avantajeze pe McCain, un veteran al războiului din Vietnam și perceput ca foarte experimentat în domeniul securității naționale, spre deosebire de tânărul Obama. Trucul face parte din campania "murdară", dar eficientă a lui McCain, campanie pe care Obama a comparat-o cu un porc. Acest gen de campanie l-a avantajat însă pe McCain, care a trecut la conducere în sondaje, cu avantaje de 2, 3 sau 4 procente. În plus, el are și o candidată la vicepreședinție foarte combativă și la fel de dură în atacuri – Sarah Palin, care aduce printre altele și numeroase voturi de la femeile albe. Ceea ce e interesant la modul în care face campanie echipa republicană e că acum folosește exact același gen de tactici necurate care l-au făcut pe MCain să piardă alegerile primare din 2000, în fața actualului președinte George W.Bush.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.