Parca nu ar fi fost suficiente problemele cu care se confrunta in prezent cancelarul Schroder, metalurgistii germani i-au oferit, ieri, noi motive de ingrijorare. Sindicatele au avertizat in legatura cu nemultumirile lor cu mai mult timp in urma si, cum nu au fost luate nici un fel de masuri, 800.000 de muncitori din industria metalurgica germana au tinut prima lor greva de avertisment. Chiar daca a durat doar o ora, amploarea protestului l-a pus probabil pe ganduri chiar si pe mult incercatul cancelar Gerhard Schroder. La greva de avertisment de ieri au participat trei uzine din fosta Germanie de Est – uzinele din Cottbus, Chemnitz si Boblingen – urmand ca, in cazul in care nu vor fi satisfacute revendicarile, lunea viitoare sa se alature manifestarilor si metalurgistii din vest. Sindicatele cer marirea salariilor, dar revin si asupra mai vechiului conflict tarifar. Uzinele din domeniul metalurgiei ofereau angajatilor un procent din beneficii, care a reprezentat in ultimii doi ani doar 2%. Sindicatele cer insa 6,5 procente.
Economia germana are probleme
Oricat de incredibil ar parea, pana si economia germana se confrunta cu probleme destul de grave. Si, asa cum se intampla in economiile moderne, tot ce se petrece in acest domeniu se reflecta si in viata politica. Chiar mai mult, marile mutatii politice par sa fie determinate de economic. Tot mai multi analisti economici comenteaza dificultatile cu care se confrunta economia germana si care afecteaza in mod direct sfera politicului. Asa cum falimentul de saptamana trecuta a concernului de constructii Holzmann a sifonat serios imaginea cancelarului Schroder, probabil ca nici greva metalurgistilor nu va trece neobservata de elita politica germana. In plus, in momentul de fata, totul se taxeaza si de electorat, Germania urmand sa-si aleaga un nou cancelar.
Schroder pare sa fi gresit in repetate randuri in ultimii ani. In primul rand, a pornit cu promisiuni irealizabile, in opinia multor specialisti din sfera economicului si a finantelor. In al doilea rand, cum era de asteptat, in multe cazuri nu a reusit sa se tina de promisiuni. Schroder promitea, printre altele, crearea de noi locuri de munca si scaderea numarului somerilor sub 3,5 milioane. Datele arata ca, in prezent, numarul celor fara un loc de munca este chiar mai mare decat la inceputul mandatului actualului cancelar, atingand cifra de patru milioane. Falimentul Holzmann mai adauga 20.000 de muncitori pe aceasta lista.
In plus, deficitul bugetar si pe deasupra scandalul de coruptie din cadrul partidului social-democrat, chiar daca este localizat din ratiuni de tactica electorala, de catre liderii social-democrati, in Koln si Wuppertal, afecteaza extrem de negativ imaginea cancelarului.
Specialistii germani care au comentat pe larg motivele falimentarii concernului Holzmann sunt de parere ca nu ar fi de vina nici managmentul intern, de altfel, defectuos si el, dar nici refuzul canelarului de a salva gigantul din domeniul constructiilor. Vina falimentarii o poarta conjuctura economica nefavorabila si politica economica proasta promovata chiar de cancelarul Gerhard Schroder. Mai multe publicatii germane au comentat falimentul Holzmann ca un esec personal al cancelarului. Acesta a mai salvat odata concernul, crezand ca problemele cu care se confrunta erau trecatoare. O a doua manevra salvatoare nu ar mai fi fost de suportat.
Schroder nu a aplicat corect reformele economice
Expertii germani sunt de parere ca Schroder a gresit pentru ca nu a aplicat corect reformele economice si nu a facut schimbari fundamentale acolo unde era necesar. Se pare ca doar o crestere substantiala a Produsului Intern Brut (PIB) ar mai putea salva economia germana. Cu cinci luni inainte de alegeri, Schroder pare sa aiba mainile legate. Greva metalurgistilor nu face decat sa-i agraveze situatia. In plus, exemplele economice cu care se mandreste contracandidatul sau, Edmund Stoiber, originar din Bayern, ofera imaginea unor optiuni economice contrare liniei impuse de cancelarul de la Bonn.
Ramane de vazut cum va mai influenta si greva metalurgistilor sondajele electorale germane.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















