Home În Lume Michael Moore și Oliver Stone cer Ecuadorului să acorde azil politic lui...

Michael Moore și Oliver Stone cer Ecuadorului să acorde azil politic lui Julian Assange

DISTRIBUIŢI

Cineaștii Michael Moore și Oliver Stone și actorii Danny Glover și Bill Maher se numără printre personalitățile proeminente de la Hollywood care au semnat o petiție prin care au solicitat statului Ecuador să accepte cererea de azil politic a lui Julian Assange, fondatorul WikiLeaks.
Potrivit publicației The Hollywood Reporter, printre semnatarii acestei petiții se află și scriitoarea americană Naomi Wolf, al cărei tată, Leonard Wolf, s-a născut în România.
Petiția a fost înmânată de reprezentanții grupului Just Foreign Policy ambasadei Ecuadorului din Londra, unde Julian Assange s-a refugiat săptămâna trecută.
Potrivit grupului Just Foreign Policy, petiția a fost semnată de peste 4.000 de americani care solicită președintelui din Ecuador, Rafael Correa, să aprobe cererea de azil politic semnată de Assange.
Julian Assange, care este cetățean australian, s-a refugiat la ambasada Ecuadorului din Londra săptămâna trecută, încercând să evite astfel extrădarea sa în Suedia.
Australianul în vârstă de 40 de ani, care se consideră victima unui complot, a fost arestat în decembrie 2010, la Londra, în virtutea unui mandat emis de Suedia în cadrul unei anchete privind violul și agresiunea sexuală presupusă a două suedeze.
WikiLeaks a devenit blestemul cancelariilor în 2010, divulgând mii de documente confidențiale ale armatei americane cu privire la Afganistan și Irak, apoi 250.000 de telegrame diplomatice americane.
Semnatarii petiției consideră că o eventuală extrădare a lui Assange în Suedia ar putea deschide drumul spre o viitoare extrădare a acestuia în Statele Unite ale Americii. Potrivit aceluiași grup, "ostilitatea evidentă manifestată de guvernul american față de WikiLeaks" i-ar putea aduce pedeapsa capitală lui Assange, dacă acesta va fi judecat și condamnat în Statele Unite. "Singura «crimă» pe care el a comis-o este aceea că și-a practicat meseria de jurnalist", se afirmă în aceeași petiție.
Grupul Just Foreign Policy afirmă pe site-ul său că este "o organizație independentă și nepartizană dedicată reformării politicii externe a Statelor Unite prin mobilizarea vastei majorități a americanilor care doresc o politică externă bazată pe diplomație, legalitate și cooperare".

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.