
Moderatul Mitt Romney a câștigat sâmbătă caucus-ul republican organizat în statul Washington (vestul Statelor Unite), potrivit proiecțiilor difuzate de presa americană. Posturile de televiziune CNN, ABC și CBS l-au declarat pe Romney învingător, în timp ce șeful partidului din acest stat a afirmat că după numărarea a aproximativ jumătate din buletine, acesta a obținut 37%, clasându-se în fața rivalilor săi Rick Santorum și Ron Paul, creditați fiecare cu câte 24% din voturi. Oficialii din cadrul partidului republican au subliniat rata de participare crescută la acest scrutin, în timp ce campania pentru alegerile primare se dovedește mai strânsă decât se prevedea, cu o zi înainte de „Super Marțea” în care vor vota zece state în aceeași zi. Statul Washington va trimite 43 de delegați la convenția Partidului Republican unde va fi desemnat candidatul ce se va confrunta cu președintele Barack Obama. Romney este pe primul loc în cursa pentru cei 1.144 de delegați necesari pentru a câștiga învestitura. Până în prezent, cei trei rivali ai lui Romney, inclusiv fostul președinte al Camerei Reprezentanților, Newt Gingrich, se mențin aproape unul de altul, dar nimeni nu s-a detașat ca favorit pentru a-l înfrunta pe Obama. În afară de Ohio și Georgia, care sunt deosebit de importante, candidații se vor confrunta marți în Tennessee, Virginia, Oklahoma, Massachusetts, Idaho, North Dakota, Alaska și Vermont.
Georgiana Moroșan
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















