Moody's Investors Service a efectuat marți acțiuni de rating asupra principalelor trei bănci din Cipru, prezente și în România, din cauza riscului crescut al ieșirii Greciei din zona euro, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară.
Agenția apreciază că operațiunile extinse ale Bank of Cyprus, Hellenic Bank Public și Cyprus Popular Bank în Grecia fac ca poziția capitalului lor să fie vulnerabilă în eventualitatea în care Grecia părăsește zona euro.
Astfel, ratingurile pentru depozite și datorii pe termen lung ale Bank of Cyprus (BoC) au fost revizuite în scădere, cu o treaptă, de la 'B1' la 'B2', iar ratingurile au fost plasate sub supraveghere, pentru o posibilă retrogradare.
Moody's a plasat ratingurile pentru depozite și datorii pe termen lung 'B3' ale Cyprus Popular Bank (CPB) sub supraveghere, pentru o posibilă retrogradare. În cazul Hellenic Bank Ltd, ratingurile pentru depozite au fost retrogradate cu o treaptă, de la 'Ba3' la 'B1' iar ratingurile au fost plasate sub supraveghere, pentru o posibilă retrogradare.
Aceste acțiuni de rating asupra băncilor cipriote reflectă estimarea Moody's privind riscul crescut al ieșirii Greciei din zona euro, mai ales în urma alegerilor de duminică din statul elen.
Cele trei bănci au operații extinse în Grecia. Expunerea Cyprus Popular Bank se ridică la 42% din împrumuturile nete iar expunerea Bank of Cyprus este de 34% din creditele brute. Decizia Moody's indică riscul crescut ca executivul să furnizeze sprijin financiar băncilor din Cipru din cauza expunerii lor la Grecia și a impactului acestor măsuri asupra solidității financiare a guvernului cipriot.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















