NATO este nemltumit de ritmul lent al reformelor din Bosnia-Herzegovina si de pasii mici pe care aceasta tara ii face in directia reconcilierii etnice. Concluzia a fost formulata, ieri, la Bruxelles, cu ocazia primei intalniri dintre reprezentanti ai NATO si cei trei membri ai Presedintiei colegiale bosniace. -Bosnia trebuie sa-si ia in mana viitorul si sa puna capat dependentei fata de comunitatea internationala-, a declarat secretarul general al Aliantei, George Robertson. -Este timpul ca liderii sai sa se gandeasca la reconstructie. Comunitatea internationala nu poate finanta la infinit economia acestei tari-, a apreciat un diplomat din cadrul NATO, citat de AFP.
De la acordurile de pace de la Dayton, din 1995, Bosnia este divizata in doua entitati, Republica Srpska si Federatia croato-musulmana. Acestea sunt legate prin institutii centrale cu puteri limitate, insa beneficiaza fiecare de cate un Guvern, o armata si forte proprii de Politie. -Bosnia trebuie sa-si reduca efectivele fortelor armate si sa implementeze o structura militara sub comandament comun-, este de parere Lord Robertson, adaugand ca aceasta conditie trebuie indeplinita cu necesitate daca Bosnia vrea sa se alature Parteneriatului pentru Pace. Imediat dupa conflict, NATO a dislocat 60.000 de militari in Bosnia. In prezent, forta multinationala de pace (SFOR) nu mai numara decat 19.000 de militari, iar aliatii pregatesc o noua reducere a efectivelor din regiune. -Vom diminua drastic numarul de militari, probabil cu cateva mii, chiar incepand cu aceasta toamna-, a dezvaluit un responsabil militar francez, citat de agentia franceza de stiri. Decizia ar urma sa fie luata cu prilejul viitoarei reuniuni a ministrilor de externe din cadrul NATO, in luna mai, la Reykjavik.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















