Home În Lume Necunoscutele relatiilor dintre Pakistan si Coreea de Nord

Necunoscutele relatiilor dintre Pakistan si Coreea de Nord

DISTRIBUIŢI

Sunt tot mai puternice suspiciunile legate de o colaborare nucleara intre Pakistan si Coreea de Nord. In schimbul unei tehnologii in materie de rachete, regimul de la Islamabad ar putea coopera cu autoritatile de la Phenian in privinta programului nuclear nord-coreean. Un inalt responsabil pakistanez a fost destituit, iar arhivele, distruse.

Trecutul apartine trecutului, iar Statele Unite par, cel putin atat timp cat Washingtonul are nevoie de asistenta Islamabadului in lupta antiterorista, destul de multumite de dezmintirile Pakistanului in privinta cooperarii sale nucleare cu Phenianul. Dar, scria, intr-un recent numar, cotidianul francez -Le Monde-, multe semne de intrebare si de neliniste raman inca in picioare. -Presedintele Pervez Mucharraf m-a asigurat nu o data ca nu mai exista nici un contact- pe linie de colaborare nucleara intre Phenian si Islamabad, afirma, nu cu mult timp in urma, secretarul de stat american, Colin Powell. Cuvintele veneau in replica la un articol din -New York Times-, care anunta, citand surse ale serviciilor americane de spionaj, ca Pakistanul -mai primeste inca piese de rachete balistice in schimbul unui ajutor la programul militar nuclear coreean sub forma de planuri pentru instalatii de centrifugare si materiale pentru imbogatirea uraniului-.

Bani sau ideologie

Relatiile dintre Phenian si Islamabad nu sunt noi. Este stiut ca Pakistanul si-a dezvoltat programul de rachete avand doua modele de referinta: pe de o parte, racheta Shaheen, ce dispune de o raza de actiune de 350 de kilometri, a copiat, oarecum, varianta chineza M11, iar pe de alta parte, racheta Ghauri, cu o raza de aproximativ 1.500 de kilometri, seamana cu Nodongul coreean. Potrivit expertilor locali, rachetele pakistaneze pot fi astazi echipate cu incarcaturi nucleare. Importata la inceputul anilor *90, dupa ce Parkistanul a primit confirmarea faptului ca Pakistanul lucreaza la un program de rachete, M11 a fost testata in versiunea ei pakistaneza la mijlocul lui 1999. Dupa toate probabilitatile, Nodongul a venit mai tarziu, undeva intre 1993 si 1997, cand prim-ministru era Benazir Bhutto. In urma cu vreo doua luni, s-a ordonat distrugerea tuturor documentelor de arhiva referitoare la relatiile cu regimul nord-coreean. Or, a da un asemenea ordin, comenta -Le Monde-, inseamna ca Islamabadul a avut ceva de ascuns, ceva care nu trebuia sa ajunga pe maini straine. Printre altele, profesorul A.Q. Khan – parintele bombei atomice pakistaneze – a fost demis, in 2000, din functia de director al laboratorului de cercetari de la Kahuta, ce produce uraniu imbogatit si poseda un centru de studiu al programelor de rachete balistice, printre care si Ghauri. Este cunoscut ca acest om s-a deplasat in repetate randuri in Coreea de Nord. Se spune ca inlaturarea lui Khan s-ar fi facut la presiunea SUA, mentiona publicatia citata. Aflat in octombrie la Islamabad, Colin Powell l-a sfatuit pe presedintele Musharraf sa fie mai cu bagare de seama -la oamenii de stiinta care lucreaza la instalatiile nucleare. -Este evident ca si acum teama persista la cote la fel de ridicate in privinta raporturilor dintre Islamabad si Phenian. Din ratiuni financiare sau de ideologie, un stat sau un individ isi poate permite sa se joace cu securitatea nucleara-, estima fizicianul A.H. Nayyar, citat de -Le Monde-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.