Home În Lume Nepotism la Walt Disney

Nepotism la Walt Disney

DISTRIBUIŢI

Compania Walt Disney – acuzata de mai mult timp ca directorii sai nu sunt suficient de independenti – a fost nevoita sa recunoasca faptul ca a angajat rude ale membrilor consiliului director. Grupul american de media si de divertisment a declarat, intr-un comunicat trimis Comisiei federale pentru controlul bursier (SEC), ca fii a trei dintre directorii sai lucreaza in cadrul companiei. Walt Disney s-a angajat sa ia masurile necesare pentru a combate nepotismul si a se alinia standardelor corporatiste impuse recent de administratia Bush. Acestea stipuleaza ca un director nu este independent daca un membru al familiei sale a lucrat pentru companie in ultimii cinci ani. -Masurile pe care le vom lua includ si o reducere a numarului de directori-, a confirmat Walt Disney intr-un comunicat catre SEC. Concret, aceasta declaratie inseamna ca numarul directorilor independenti din companie va scadea de la 13 la 10. Cei trei care ar urma sa isi piarda slujbele sunt si cei incriminati de nepotism: Stanley Gold, Raymond Watson si Reveta Bowers. Craig Bowers a lucrat in cadrul diviziei Internet si a castigat peste 80.000 de dolari, Jennifer Gold a fost angajata in cadrul Departamentului de produse de consum, cu un venit de 85.000 de dolari, in timp ce David Watson a lucrat pentru Disney Channel, castigand din aceasta activitate 152.000 de dolari. Walt Disney a fost criticat de mai multe ori pana acum de catre actionari din cauza lipsei de independenta, chiar inainte de noile reglementari corporatiste, impuse de scandalurile Enron si WorldCom.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.