Uniunea Europeană a înregistrat o rată record de 12,1% a șomajului în rândul populației active în luna mai a acestui an, potrivit Oficiului european de statistică (Eurostat). Aproximativ 26,405 milioane de persoane erau în șomaj în UE în cursul lunii mai, dintre care 19,22 milioane de șomeri numai în cele 17 state membre ale zonei euro. Situația șomajului este una deosebit de gravă în Spania și Grecia, două țări lovite de criză, unde rata șomajului a ajuns în mai 26,9% și, respectiv 26,8% (în luna martie). La polul opus se situează Austria și Germania, cu o rată a șomajului de 4,7% și, respectiv, 5,3%. România se situează sub media în UE cu o rată a șomajului de 7,5%. Comparativ cu situația din urmă cu un an, rata șomajului a crescut în 17 state membre ale UE și a scăzut în zece țări membre. Comparativ cu 2012, cea mai mare creștere a ratei șomajului s-a înregistrat în Cipru (de la 11,4% la 16,3%), Grecia (de la 22,2% în martie 2012 până la 26,8% în martie 2013) și Slovenia (de la 8,6% la 11,2%).
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















