
Liderul rebelilor tutsi congolezi, generalul Laurent Nkunda, a declarat, ieri, că misiunea ONU din RD Congo (n.r. MONUC) nu va putea să-l împiedice să obțină controlul capitalei provinciei Kivu de Nord, Goma. "MONUC nu poate să mă împiedice să merg la Goma. Ei sunt incapabili să asigure securitatea populației din Goma, deci cum ar putea să-mi interzică să merg acolo. Nu mă vor împiedica, pot să mă deplasez oriunde în Congo", a spus liderul rebelilor.
Pe de altă parte, soldații ONU care se află sub mandat internațional în cadrul misiunii MONUC au rămas izolați în fața ofensivei rebelilor, care au determinat retragerea în forță a armatei congoleze. Deși se află la periferia orașului Goma, capitala provinciei Kivu de Nord, rebelii conduși de Nkunda au decis impunerea unui armistițiu unilateral pentru a nu "panica" populația din oraș. "Respectăm MONUC, dar dacă vor trage asupra noastră, sunt soldați, va trebui să ne apărăm", a adăugat el. În acest sens, Nkunda și oamenii săi sunt deciși să asigure securitatea civililor din Goma dacă căștile albastre se vor retrage din zonă. Deși s-au retras în grabă, forțele armate congoleze au comis numeroase masacre asupra populației civile, care se confruntă cu o adevărată catastrofă umanitară. La rândul său, Consiliul de Securitate al ONU a condamnat faptul că rebelii avansează spre Goma, exprimându-și îngrijorarea că ar fi fost trase focuri de armă la granița cu Ruanda.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















